Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Iustin Cionca a prezentat bilanţul celor patru ani de mandat la Consiliul Judeţean

Iustin Cionca a prezentat bilanţul celor patru ani de mandat la Consiliul Judeţean
Comentează 0

Președintele Iustin Cionca a făcut astăzi, alături de vicepreședintele Sergiu Bîlcea, bilanțul celor patru ani de mandat la conducerea Consiliului Județean Arad. Actuala echipă de conducere, care este completată cu vicepreședintele Răzvan Cadar, a fost investită în funcție la data de 22 iunie 2016. La vremea respectivă, vicepreședinte al Consiliului Județean a fost ales Claudia Boghicevici, care ulterior a ajuns la București.

„Ne-am angajat că vom schimba ritmul în administrație și ne-am asumat proiecte care păreau nu numai extrem de îndrăznețe, ci și neplauzibile. Unii spuneau că sunt promisiuni electorale fără acoperire, alții râdeau de noi. Am demonstrat că ne ținem de cuvânt! Am făcut ce am promis!” – a precizat, încă de la început, Iustin Cionca.

Consiliul Județean din Arad este singura administrație de județ din România care în patru ani:

- a depus 20 de proiecte europene, în valoare de 515 milioane lei, în domeniul drumurilor, sănătății publice, prevenirii dezastrelor, profesionalizarea administrației;

- a început construirea a cinci secții noi de spital: Oncologie, Psihiatrie Căpâlnaș, Psihiatrie Arad, Infecțioase Adulți. A cumpărat un Laborator de Cardiologie Intervențională, extinde Unitatea Primire Urgențe și Ambulatorul Spitalului Județean și a inițiat construirea unui Complex Matern-Pediatrie, în valoare de peste 40 de milioane de euro;

-a cumpărat 510 aparate medicale noi pentru Spitalul Județean Arad;

- a promis cu patru ani în urmă că modernizează/reabilitează 300 de kilometri drumuri județene și astăzi este în lucru pe 315,6 km de șantiere și în fază de documentație cu alți 154, 9 km;

-are în lucru, în diferite faze de execuție, proiecte de 500 de milioane de lei pentru modernizarea rețelei de apă și canalizare în județ;

- a reformat sistemul de asistență socială de la nivelul județului.

„Instrumentul prin care am dezvoltat Aradul ultimilor patru ani l-au reprezentat fondurile europene. Le mulțumesc acum tuturor celor care au muncit în proiectele județului. Doar în mandatul nostru la conducerea Consiliului Județean Arad, cu o contribuție de 10,3 milioane lei din bugetul Consiliului, am muncit pentru fonduri europene în valoare de 515,5 milioane lei, pentru 20 de proiecte de dezvoltare. În această sumă sunt incluse și proiectele pentru Centura de Est a Aradului și sumele pe care Consiliul Județean Arad le-a investit în timpul pandemiei la spital și le-a solicitat Uniunii Europene pentru decontare. Din punctul meu de vedere asta înseamnă respect față de cetățean și performanță administrativă. În locul banilor confiscați de la județul Arad, am adus bani europeni! Le mulțumesc colegilor mei, domnii Cadar și Bîlcea, le mulțumesc consilierilor județeni, primarilor din județ, societății civile, aparatului de funcționari din Consiliul Județean Arad pentru că au colaborat ca bilanțul acestor patru ani să fie unul foarte bun, să avem rezultate vizibile pentru arădeni și să putem spune că am realizat ceea ce ne-am propus și chiar am depășit prognoza de la început de drum!” – a accentuat președintele Iustin Cionca.

Prioritățile Consiliului Județean au fost, în perioada 2016-2020, sănătatea publică și drumurile județene.

„Am schimbat în bine Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, cu investiții în majoritatea secțiilor. Am depus proiecte europene pentru spital în valoare de 83,7 milioane lei. Repet, Consiliul Județean a investit în 510 aparate medicale noi pentru spital și a permis reluarea angajărilor, ca pacienții să fie cât mai bine tratați. Avem, astăzi, la Arad, secții care din punct de vedere al dotării sunt printre primele în România, printre care chirurgie, TBC, anatomie patologică. Secția de Pediatrie a fost înnoită prin efortul întregii comunități! Nu cred că există secție de spital care să nu fi beneficiat de investiții! Aici fac însă o paranteză: încape loc de mai bine și am cerut celor care gestionează spitalul mai multă atenție și grijă față de pacienți, pentru că sumele investite de Consiliul Județean nu rezolvă și toate problemele medicale! Încă un aspect important: am avut curajul să inițiem cea mai mare investiție în domeniul medical arădean, un noul complex Matern-Pediatrie, cu o valoare estimată de peste 40 de milioane de euro! Pe segmentul drumurilor județene, am depus proiecte europene în valoare de 400 de milioane de lei. Modernizăm/reabilităm cele mai importante drumuri județene. Chiar astăzi începe organizarea de șantier pe Arad-Șiria-Pâncota, iar pe alți 315 km de drum se lucrează sau deja s-au încheiat șantierele. Încă un lucru important: am inovat, am turnat peste 70 km covoare asfaltice, cu o garanție de trei ani, ca și locuitorii din zonele cele mai periferice ale județului să poată beneficia de drumuri de calitate. Cu toate acestea, mai este încă mult de lucru pentru modernizarea întregii rețele de 1180 km. Am făcut însă, în această echipă, ceea ce nimeni până acum nu a putut, iar rezultatele sunt vizibile. Și continuăm! Prin proiectele de infrastructură, am legat între ele, cu drumuri înnoite, majoritatea orașelor din județul Arad. Asta este o parte a strategiei de realizare a polilor locali de dezvoltare, iar primul pas a fost construirea infrastructurii. Am modernizat drumurile, pentru că asta a fost principala cerință a investitorilor. Vom continua, în următorii patru ani, cu Valea Mureșului, dar și cu proiecte de încurajare a investițiilor și serviciilor în tot județul”, a declarat Iustin Cionca.

În mandatul 2016-2020, conducerea Consiliului Județean Arad a gestionat și două momente istorice.

Unul a fost Centenarul Marii Uniri. La Arad, Centenarul a însemnat un an de activități și evenimente culturale, unele în parteneriat cu Academia Română, iar toate celelalte cu susținerea comunității academice culturale și a istoricilor locali. Peste 50 de evenimente majore au fost organizate în municipiu și județ, dedicate Marii Uniri. Includem aici și renovarea Palatului unde au fost purtate tratativele privind viitorul Transilvaniei, în 13-14 noiembrie 1918, la Arad.

Al doilea eveniment, din nefericire, a fost trist si a avut un impact puternic nu numai asupra județului nostru, ci și a întregii omeniri. Este vorba despre pandemia COVID-19, în fața căreia Aradul s-a mobilizat într-un mod unic la nivel național, printr-o colaborare între administrație, mediul de afaceri, societatea civilă. Pandemia aceasta a pus la grea încercare comunitatea arădeană, dar a găsit un sistem medical în care s-au investit foarte multe resurse materiale în anii anteriori, un sistem medical care a fost capabil și de performanțe de nivel internațional: cel mai tânăr pacient vindecat la Arad de COVID-19 are 5 săptămâni, iar cel mai în vârstă 97 de ani.

„Bilanțul de astăzi este o detaliere a rezultatelor primului nostru mandat. Spun ,,primul mandat” pentru că nu mai este un secret pentru nimeni, mi-am anunțat candidatura pentru încă 4 ani ca președinte al Consiliului Județean Arad și îmi doresc ca împreună cu colegul meu Sergiu Bîlcea, care va candida pentru Primăria Arad, să ducem mai departe proiectele importante începute și să ne ocupăm în următorii patru ani și de acele detalii care înfrumusețează orașul și județul și atrag oamenii să își dorească să cunoască mai bine Aradul. Bugetul județului Arad este un buget limitat. În ultimii patru ani, am avut neșansa să avem la București, în majoritatea timpului, o guvernare ostilă Aradului care, cu complicitatea și colaborarea unor parlamentari de Arad, a confiscat zeci de milioane de euro din banii arădenilor. Și, ca și cum acest lucru nu ar fi fost de ajuns, au schimbat legile în așa fel încât administrațiile locale au ajuns în pragul dezastrului, cu bugetele absorbite în cea mai mare parte de asistența socială și cu investiții împinse spre zero. Vă reamintesc că au fost ani în mandatul nostru când de la București am primit fonduri pentru modernizarea a 4-5 km de drumuri județene anual! 4-5 km, dintr-o rețea de 1180 de kilometri cât are județul Arad. Vă reamintesc că guvernarea ostilă a Aradului a alocat ZERO lei pentru modernizarea Spitalului Județean. În același timp, acea guvernare care a afectat nu numai Aradul, ci întreaga țară a blocat în sertarele birocraților de la București proiecte importante pe care le-am înaintat spre aprobare ministerelor sau agențiile sau oficiilor din capitală. Totuși, bilanțul acesta de patru ani este un bilanț al realizărilor importante, al investițiilor consistente și a lucrului bine făcut pentru că la Consiliul Județean Arad am găsit soluții să trecem de greutăți, să nu stăm cu mâna întinsă spre București, să muncim, să facem ceea ce și-au dorit arădenii să se întâmple în județul nostru. Datorită unui efort comun al administrației locale, a mediului de afaceri și societății civile, acești patru ani au fost anii proiectelor mari și ai realizărilor importante în județul Arad. Împreună am demonstrat că suntem printre cele mai puternice județe din țară! Le mulțumesc și arădenilor pentru că au avut încredere în noi, pentru că au avut și au în continuare răbdare ca proiectele pentru care lucrăm să devină vizibile și să înceapă să producă efecte. La capătul a 4 ani de muncă și de rezultate și la începutul unui nou ciclu de patru ani vă promit că în continuare vom performa împreună și #construim_împreună!” – a concluzionat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca. 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite