Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

ISU Arad a desfășurat un exercițiu de amploare la SC Webasto România SRL

ISU Arad a desfășurat un exercițiu de amploare la SC Webasto România SRL
Comentează 1

În data de 28 martie 2024, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad a desfășurat un exercițiu de amploare în județul Arad, la SC Webasto România SRL.

Conform scenariului exercițiului, pe amplasamentul operatorului economic, în interiorul unei hale s-a produs un incendiu urmat de o explozie. Astfel, au fost simulate operațiuni de stingere, cât și misiuni de căutare-salvare a victimelor surprinse în interior.

În acest exercițiu au fost angrenate forțe și mijloace din cadrul Detașamentelor de Pompieri Arad, Ineu și ai Secției Bârzava, cu patru autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, o autospecială de primă cercetare CBRN, Punct Medical Avansat, Punctul de Comandă Mobil, o autospecială de transport personal și victime multiple, precum și două ambulanțe SMURD. De asemenea, au mai fost alocate două ambulanțe SAJ, precum și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Zimandu Nou.

Exercițiul a urmărit verificarea și evaluarea procedurilor de notificare operativă, dar și modul de cooperare între forțele care intervin în cazul producerii unui astfel de eveniment. Totodată, s-a urmărit perfecționarea cunoștințelor, dezvoltarea deprinderilor de lucru în echipă în cadrul procesului de elaborare a deciziilor de acțiune, dar și armonizarea pregătirii forțelor de intervenție, populației și angajaților din cadrul obiectivului.

Pe timpul exercițiului au mai fost verificate eficacitatea măsurilor de protecție a populației, fluxul informațional-decizional necesar gestionării situației create și operaționalizarea Centrului de comunicații al Punctului de comandă mobil, precum și antrenarea personalului care încadrează Grupa Operativă.

Activitatea s-a încheiat cu analiza modului de desfășurare a activităților de intervenție și evaluarea capabilităților de intervenție în cazul producerii unor astfel de evenimente, concluzia fiind că forțele și mijloacele implicate sunt pregătite să intervină cu operativitate și profesionalism.

Mulțumim operatorului economic SC Webasto România SRL pentru deschiderea și implicarea în desfășurarea exercițiului, precum și instituțiilor participante: Inspectoratul de Poliție Județean Arad, Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, Crucea Roșie Arad, UPU-SMURD Arad și Serviciul de Ambulanță Județean Arad, pentru colaborare și sprijinul acordat.

 

Galerie foto (11)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite