Ironia sorţii pentru Liviu Dragnea. Socrii săi, părinţii Irinei, au lucrat la Penitenciarul Rahova
Coincidență stranie pentru Liviu Dragnea! Părinții Alexandrei Tănase, iubita cu 25 de ani mai tânără a șefului PSD, au ieșit la pensie... de la Penitenciarul Rahova.
Cei doi ar fi ieşit la pensie în anul 2016, potrivit surselor Realitatea Tv. Astfel, mama Irinei Tănase ar fi fost asistentă medicală în penitenciar, în timp ce tatăl a fost electrician. Potrivit ultimei declaraţii de avere, cei doar au doar un apartament în Bucureşti şi un autoturism Dacia Logan.
Reamintim că în martie, la Congresul PSD, Liviu Dragnea a fost însoţit de iubita sa, Irina Tănase. Aceasta a stat chiar în primul rând.
Ulterior, Liviu Dragnea a declarat că i-a fost ”drag” că la congresul extraordinar al partidului a fost însoţit de partenera sa de viaţă, Irina Tănase, ţinând să precizeze că ”încă” nu a cerut-o în căsătorie, iar inelul pe care aceasta îl purta era doar un cadou de 1 martie.
“Pur şi simplu am decis să fie lângă mine la Congres (prietena sa – n.r.), fiind conştient (că va atrage atenţia -n.r), că nu trăiesc pe sub pământ. Am văzut că sunt discuţii şi de năşie. Bun, imaginaţia e slobodă, libertatea de exprimare, doamne ajută, domnule, n-am cerut-o încă (în căsătorie – n.r.). S-a vorbit despre acel inel. Este un inel, nu sunt zgărcit, nu e un inel scump, e un inel pe care i l-am cumpărat de 1 Martie, dar nu e de logodnă. E un inel frumos şi atât”, a declarat Liviu Dragnea.