Iranul a atacat Israelul cu 20 de rachete. Orientul Mijlociu, un butoi cu pulbere
Iranul a atacat Israelul. Forţele iraniene aflate în Siria au lansat miercuri seară aproximativ 20 de rachete spre poziţii militare israeliene din zona Platoului Golan, au anunţat autorităţile de la Tel Aviv, precizând că unele proiectile au fost interceptate de apărarea antiaeriană, informează site-ul cotidianului Haaretz.
Iranul, atac cu rachete în Israel. Autorităţile au anunţat că până în acest moment nu s-au semnalat victime ori pagube materiale semnificative.
Autorităţile israeliene au atribuit atacul Forţei Quds a Gardienilor Revoluţiei iraniene.
Atacul cu rachete a vizat o zonă din Israel aflată în apropierea frontierei cu Siria.
"Au fost lansate aproximativ 20 de proiectile, iar câteva au fost interceptate", a anunţat colonelul Jonathan Conricus, purtătorul de cuvânt al forţelor armate israeliene.
"Apreciem că pagubele cauzate poziţiilor israeliene sunt limitate," a precizat oficialul.
Forţele israeliene au ripostat, a adăugat Conricus, refuzând să ofere mai multe detalii.
Replica Israelului: a lovit Damascul
În replică la atacul atribuit forţelor iraniene din Siria, armata israeliană a atacat joi dimineaţă numeroase obiective militare din Siria, inclusiv sisteme antiaeriene, radare şi un depozit de muniţie, informează site-ul cotidianului Times of Israel.
Agenţia de ştiri SANA de la Damasc a transmis iniţial că apărarea antiaeriană siriană a interceptat zeci de rachete israeliene, precizând ulterior că aviaţia israeliană "încearcă să distrugă apărarea antiaeriană şi radarele" siriene.
Potrivit rebelilor sirieni, atacurile israeliene au vizat şi obiective militare asociate cu mişcarea islamistă libaneză Hezbollah.
Presă de stat siriană a anunţat că apărarea antiaeriană a interceptat "rachete israeliene" deasupra Damascului, potrivit Mediafax.
Forţele israeliene au bombardat şi câteva obiective din regiunea siriană Quneitra, aflată la frontiera cu Israelul.
Armata israeliană a ridicat marţi nivelul de alertă în regiunea Golan, mobilizând sisteme antiaeriene şi pregătind adăposturile antibombardament. Într-un mesaj adresat autorităţilor locale, armata israeliană a explicat că decizia a fost luată din cauza "activităţilor militare anormale ale forţelor iraniene din Siria".
Platoul Golan a fost ocupat Israel de la Siria în urma Războiului de Şase Zile din iunie 1967.