Ioan Cristina, senator PNL: „ Voi monitoriza atent criteriile de selecție a proiectelor depuse pe fiecare sesiune deschisă prin PNDR!”
În urmă cu câteva zile senatorul PNL, Ioan Cristina adresa două întrebări ministrului agriculturii, Petre Daea, obiectul fiind situația finanțărilor prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, mai exact ce sesiuni de finanțare vor fi deschise în perioada 2017-2018 de către AFIR și ce UAT din județul Arad au obținut eligibilitatea și vor semna contracte de finanțare pe proiectele depuse. Răspunsul a venit promt din partea ministrului, astfel că:
1. În anul 2017 este prevăzută lansarea unui număr de 43 de secțiuni de depunere a cererilor de finanțare, cu o alocare totală de 2. 108.526, 264 euro. Dintre acestea, trei sesiuni cu valoarea de 19. 300. 000 euro au fost lansate în luna februarie în teritoriul ITI Delta Dunării. În luna martie este programată lansarea la nivel național a 5 sesiuni în cadrul submăsurilor de infrastructură cu o alocare totală 678.107.282 euro. Restul de 35 de sesiuni urmează să fie lansate după aprobarea în Comitetul de monitorizare pentru PNDR, 2014-2020.
2. La nivelul județului Arad au fost contractate ca urmare a sesiunilor de depunere a cererilor de finanțare lansate în anul 2015, un număr de 23 de proiecte cu beneficiari UAT, în valoare publică totală de 15.191.314 euro.
În urma acestor răspunsuri primite de la ministrul Daea, legat de proiectele câștigate de unele primării arădene în perioada 2015 -2016, senatorul Ioan Cristina face următoarele precizări:
„Autoritatea de Management din cadrul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.) a oferit un calendar estimativ și alocările aferente fiecărei măsuri pentru anul 2017, iar în ce privește unitățile administrativ-teritoriale din județul Arad care au obținut finanțare și au semnat contracte voi atașa o listă a beneficiarilor pentru anul 2015 și anul 2016.
Vreau să precizez de asemenea faptul că voi monitoriza și voi cere informații la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind sumele propuse și criteriile de selecție a proiectelor care vor fi depuse pe fiecare sesiune deschisă prin PNDR (Programul Național de Dezvoltare Rurală) pentru anul 2017”, declarat senatorul liberal Ioan Cristina.
Comunicat PNL Arad