Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Investițiile în școli continuă în 2023

Investițiile în educație au fost subiectul conferinței de presă PNL de vineri. Prof. Antoanela Naaji, consilier municipal PNL, a prezentat investițiile care se regăsesc în bugetul pentru 2023.

Investițiile în școli continuă în 2023
Comentează 1

„Educația este foarte importantă, este datoria administrației locale să asigure condiții pentru calitate. Avem în vedere trei direcții: continuarea lucrărilor aflate în desfășurare, deschiderea unor șantiere noi și întocmirea de noi proiecte pentru imobilele școlare. În ceea ce privește lucrările aflate în curs, accentul va fi pus pe finalizarea, în prima parte a anului 2023, a lucrărilor de reabilitare la Colegiul Național Elena Ghiba Birta. Obiectivul nostru prioritar este revenirea elevilor și profesorilor în liceul lor de la începutul anului școlar 2023-2024. Pe acest șantier lucrările se desfășoară în ritm susținut și suntem încrezători că ele se vor încheia în această primăvară. De asemenea, vom continua lucrările pentru reabilitarea clădirii Colegiului Csiky Gergely, unde principalele intervenții s-au finalizat, rămânând de executat câteva lucrări exterioare și plafonul la două săli de clase. Pentru lucrări noi, am votat în bugetul local sumele necesare pentru intervenții pentru extinderea și modernizarea Grădiniței PP Prichindel, strada Fabius, nr. 8 (5,8 milioane de lei, termen de finalizare 2024), reabilitarea termică și modernizarea clădirii Grădiniței PN 10 Mugurel (2 milioane de lei, termen de finalizare 2024) și Colegiul Național Vasile Goldiș, extindere prin amenajarea unor containere (500.000 lei). Pentru viitor, principalul nostru proiect este realizarea unui campus preuniversitar tehnologic pe actuala locație a Colegiului Tehnic de Construcții și Protecția Mediului, care să se constituie într-o structură școlară modernă, funcțională și atrăgătoare pentru elevii cu abilități tehnice și cu dorința de a se forma ca specialiști pentru industria arădeană. Ne dorim și renovarea celorlalte școli care nu au fost cuprinse în programele de reabilitare de până acum și nici nu au obținut finanțare din PNRR. Avem aici în vedere Liceul de Industrie Alimentară, precum și câteva școli gimnaziale a căror stare tehnică este problematică”, a declarat Antoanela Naaji.

 

 

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite