Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Instruire pentru personalul din cabinetele medicale școlare și cadre didactice în situații de urgență medicală

Instruire pentru personalul din cabinetele medicale școlare și cadre didactice în situații de urgență medicală
Comentează 0

Direcția de Asistență Socială Arad în parteneriat cu Asociația Voluntarilor pentru Situații de Urgență și Protecție Civilă, a organizat două sesiuni de instruire privind intervenția în situații de urgență medicală. Personalul din cabinetele medicale școlare din cadrul instituției a beneficiat de pregătire specifică pentru a putea acționa prompt și eficient în situații critice.

„Fie că vorbim despre orice fel de traumatism spre exemplu o criză de epilepsie sau chiar un stop cardiac, medicii și asistenții medicali școlari au primit informații prețioase despre modul în care trebuie acționat în diferite situații limită, atunci când viteza de reacție și pregătirea medicală prealabilă, pot fi cruciale pentru salvarea de vieți. Conștientizând importanța educației pentru sănătate și prevenție, instituția noastră își dorește ca acest parteneriat să continue cu activități similare în unitățile de învățământ, adresate atât personalului didactic, cât și elevilor. ” a declarat Oana Pârvulescu, director general DAS Arad

Sesiunile de instruire au abordat două tipuri majore de urgențe:

-        stopul cardio-respirator: reacții alergice, crize de astm, convulsii, urgențe diabetice

-        obstrucția prin corp străin: intoxicații, boli, leziuni, crize de sănătate mintală

Pe lângă o prezentare teoretică generală a acestor situații, participanții au beneficiat de o componentă practică esențială, exersând pe manechine medicale special concepute.

Un prim pas în instruirea personalul didactic a fost deja făcut la Colegiul Național Preparandia Dimitrie Țichindeal (Corpul de pe str. Lucian Blaga), unde a avut loc o instruire a personalului didactic privind noțiunile de prim ajutor, cu sprijinul Asociației Voluntarilor pentru Situații de Urgență și Protecție Civilă.

„Pentru o comunitate mai sigură ne dorim o colaborare și instruire continuă,  să creștem gradul de conștientizare și pregătire a personalului din școli, contribuind la o comunitate mai sigură și mai bine informată în privința gestionării situațiilor de urgență medicală. Pe această cale vreau să îi mulțumesc domnului Lucian Cebuc, președintele Asociației, a pus la dispoziția medicilor și asistenților medicali toate resursele logistice și tehnice necesare”, a conchis directorul general DAS Arad

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite