Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad recrutează candidați pentru participarea la concursul de admitere în unitățile de învățământ postliceal ale Jandarmeriei Române
Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad a demarat procedura de recrutare a candidaților, în vederea participării la concursul de admitere în Școlile Militare de Subofițeri Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica" din Drăgășani și "Petru Rareș" din Fălticeni.
Cererile de înscriere la concursul de admitere la şcolile postliceale ale M.A.I., (Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani şi Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni) se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmit exclusiv în format electronic pe adresa resurseumane@jandarmeriaarad.ro, până la 04.11.2022, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
Pentru informații cu privire la condițiile și criteriile de recrutare, precum și tematica, bibliografia și probele de concurs, vă invităm să accesați: http://www.jandarmeriaarad.ro/archives/2601
Relații suplimentare privind organizarea și desfășurarea concursului pot fi obținute de la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, strada Jandarmeriei nr. 1-3, comuna Vladimirescu, județul Arad, sau la numerele de telefon: 0257/514922, interior: 24535 sau 24557, mobil: 0754068148, între orele 09.00 -15.00 de luni până vineri.
Vă așteptăm în echipa noastră!
Sursa foto: Inspectoratul General al Jandarmeriei Române