Iniţiativa lui Glad Varga pentru reducerea birocraţiei în cazul investiţiilor în capacităţi de producere a energiei verzi intră în dezbaterea Camerei Deputaţilor
Iniţiativa deputatului liberal arădean Glad Varga pentru reducerea birocraţiei în cazul investiţiilor în capacităţi de producere a energiei verzi a primit astăzi aviz favorabil din partea Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic şi urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor.
„După ce a fost adoptată de Senat, propunerea legislativă pe care am iniţiat-o alături de colegii mei din PNL pentru reducerea birocraţiei în cazul proiectelor de producere a energiei electrice din resurse regenerabile intră în procedurile de dezbatere din Camera Deputaţilor.
Propunerea aflată astăzi pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, a primit aviz favorabil.
Accelerarea procesului de dezvoltare a proiectelor de energie regenerabilă, accesul mai facil la sursele de finanţare disponibile şi implicit contribuţia la atingerea obiectivelor de mediu şi de dezvoltare asumate de România sunt câteva din argumentele cu care voi susţine adoptarea propunerii legislative”, susţine Glad Varga, deputat PNL de Arad.
Detalii suplimentare sunt disponibile AICI.