Înfiorător: înapoi în infernul comunist; Revoltele de la Arad ocupă un loc de cinste pe harta luptei anticomuniste de la Memorialul Sighet (FOTOREPORTAJ)

scris de Lucian Șerban • 04 Aug 2021 • 1 Comentarii

Motto: „Cine își uită trecutul este condamnat să îl repete” (George Santayana)

Pentru oricine vizitează Maramureşul, această superbă provincie românească care musteşte de istorie, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighetul Marmaţiei ar trebui să fie o oprire obligatorie. Nu de alta, dar aşa cum spunea George Santayana, „Cine îşi uită trecutul este condamnat să îl repete”. Or, povestea crimelor înfăptuite de comuniştii veniţi după 1945 pe tancurile roşii ale Moscovei lui Stalin merită să fie săpată în piatra din Munţii Gutâi, pentru nu fi uitată niciodată.

Înfiorător: înapoi în infernul comunist; Revoltele de la Arad ocupă un loc de cinste pe harta luptei anticomuniste de la Memorialul Sighet (FOTOREPORTAJ)

Gândit şi iniţiat în 1992 de Ana Blandiana şi realizat în următorul deceniu împreună cu Romulus Rusan şi o prestigioasă echipă de istorici, arhitecţi, constructori şi designeri, după cum aflăm de pe siteul instituţiei, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei a devenit un loc de reper în ceea ce priveşte trecutul zbuciumat al Europei secolului XX, alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Normandia.

Centru de exterminare a elitei

Cuvintele sunt prea sărace pentru a descrie ceea ce simţi atunci când treci pragul acestei teribile închisori comuniste, construite în 1897 de autorităţile austro-ungare, care a fost folosită iniţial după cel de-al Doilea Război Mondial pentru repatrierea prizonierilor şi deportaţilor care se întorceau din URSS, la încarcerarea elevilor, studenților și țăranilor din rezistența maramureșeană, pentru a fi transformată apoi în centru de exterminare a elitei româneşti. După cum scrie memorialulsighet.ro, doar în două zile, pe 5 şi 6 mai 1950 au fost aduşi la penitenciarul Sighet peste o sută de demnitari din întreaga ţară (foşti miniştri, academicieni, economişti, militari, istorici, ziarişti, politicieni), unii dintre ei condamnaţi la pedepse grele, alţii nici măcar judecaţi, câțiva nu trecuseră nici măcar prin anchete. Majoritatea aveau peste 60 de ani, unul împlinise 93 de ani. În octombrie-noiembrie 1950 au fost transportaţi la Sighet şi 45-50 de episcopi şi preoţi greco-catolici şi romano-catolici. În august 1951 au fost transferați din penitenciarul Galați membrii lotului PNȚ (condamnați în noiembrie 1947 la pedepse draconice).

Aici şi-au găsit sfârşitul oameni ca Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, aici este închis o perioadă printre atâţia alţii şi Corneliu Coposu, secretar politic al lui Iuliu Maniu, care după 1989 avea să devină port-drapelul partidelor istorice ce încercau să se opună FSN-ului lui Ion Iliescu, formaţiune apărută prin reciclarea Partidului Comunist Român.

În celula lui Iuliu Maniu

Personal, primul impuls pe care l-am avut atunci când am intrat în celula în care şi-a găsit sfârşitul Iuliu Maniu a fost să îmi fac cruce. Oricât aş fi citit până atunci despre sistemul concentraţionar, oricât aş fi citit despre lagărele sau închisorile comuniste sau naziste, oricâte fotografii sau documentare aş fi văzut, ceea ce mi-a apărut în faţa ochilor când am deschis uşa celulei, a fost înfiorător. Nu îmi făceam niciun fel de iluzii cu privire la condiţiile din puşcăriile comuniste, după cum nu-mi fac în general iluzii, dar faptul că am văzut o încăpere atât de meschină, cu un pat atât de îngust... încăpere şi pat în care a fost ţinut până la moarte unul dintre oamenii care au avut o contribuţie covârşitoare la înfăptuirea Marii Uniri, mi-a trezit un sentiment de nedescris.

Aradul, pe harta revoltelor anticomuniste

De remarcat că Memorialul Sighet nu este doar un muzeu al fostei închisori comuniste de la Sighetul Marmaţiei, ci un muzeu al luptei anticomuniste din România, un loc de cinste ocupându-l harta revoltelor ţărăneşti care au avut loc între 1949-1962. Judeţul Arad este reprezentat cu cinste aici de GURBA, ŞEPREUŞ, MOŢIORI, ŞOMOŞCHEŞ, APATEU, BERECHIU, SINTEA MARE, ŞICLĂU, ŢIPAR şi VĂRŞAND.

Închisoarea transformată în „deschisoare”

În încheiere, dincolo de orice patimă, nu pot să nu remarc, asemeni istoricului Jardar Seim, că acum, datorită Memorialului şi muncii depuse de cei care l-au făcut posibil, „Sighetul este o «deschisoare» prin care istoria unei jumătăţi de Europa se eliberează şi îşi face loc spre libertatea adevărului.” Mai mult, Sighetul s-a transformat dintr-un loc de tortură într-un loc de pelerinaj, dintr-un simbol al răului reprezentat de o doctrină străină poporului român, într-un simbol al luptei şi rezistenţei.