INCREDIBIL! PSD aruncă pe piață noi promisiuni privind pasajele de pe centură. O face de câțiva ani!
Reprezentanții PSD Arad susțin că au vești bune privind finalizarea pasajelor de pe centură, primind asigurări de la Ministerul Transporturilor ”că se depun eforturi pentru urgentarea procedurilor” pentru atribuirea lucrărilor.
Senatorul PSD Mihai Fifor a anunțat că a avut o întrevedere cu Dan Costescu, ministrul Transporturilor, în cadrul şedintei Comisiei pentru Transporturi şi Energie din Senatul României. În centrul discuţiei s-ar fi aflat situaţia celor două pasaje de supratraversare a căii ferate de pe centura Aradului.
„În luna decembrie 2015, în momentul în care l-am abordat pe ministrul Costescu cu privire la reluarea lucrărilor la cele două pasaje, acesta m-a asigurat că se depun eforturi pentru urgentarea procedurilor de achiziţii publice prin SEAP, lucru ce va conduce imediat după aceea la continuarea lucrărilor și evident finalizarea lor. Astăzi (marți – n.r.), am profitat de prezenţa sa în cadrul şedinţei Comisiei pentru Transporturi si Energie din Senatul României pentru a relua dialogul. Răspunsul a fost ferm: ambele pasaje sunt licitate şi se doreste contractarea cât mai rapidă a lucrărilor”, afirmă parlamentarul.
Astfel de promisiuni au tot fost rostite, în ultimii ani, însă nimic nu s-a întâmplat. Lucrările realizate deja par că se degradează în ritm alert, în timp ce autoritățile centrale nu s-au grăbit cu alocarea fondurilor, iar când s-au găsit banii necesari, procedurile de achiziție a lucrărilor au fost inițiate târziu.
Pasajul din zona CET este realizat în mare parte, fiind la stadiul de 70 la sută din lucrări și ar urma să fie finalizat în acest an, conform noilor promisiuni. Lucrările la al doilea pasaj au fost blocate la scurt timp de la demarare, astfel că va fi dat în folosință cel mai devreme în 2017.