Încarcă-ți telefonul cu energie solară și conectează-te la internet la prima bancă inteligentă din Arad
Prima bancă inteligentă a fost instalată în zona centrală a Aradului, mai exact pe strada 1 Decembrie 1918. Piesa de mobilier stradal exterior este prevăzută cu 2 panouri solare, un acumulator pentru înmagazinarea energiei electrice și utilizarea ei în zile fără soare și pe timp de noapte, 3 porturi USB, 2 încărcătoare wireless și WiFi 4G gratuit. Investiția a fost realizată din fonduri europene în cadrul proiectului Space4People.
„În cadrul proiectului, am analizat, împreună cu comunitatea dar și cu partenerii europeni posibilitățile de revitalizare a zonei centrale, în scopul utilizării mai eficiente și mai echitabile a spațiului public. Pentru a marca dorința municipalității de a promova atât mobilitatea durabilă cât și soluțiile digitale, am achiziționat în cadrul proiectului și o bancă inteligentă, pe care am amplasat-o pe strada 1 Decembrie 1918, una din zonele propuse pentru reconversie pietonală.
Mă bucur că am reușit să achiziționăm o astfel de bancă, mai ales că această investiție s-a realizat din fonduri europene, nerambursabile. Vom vedea cum se comportă în timp. În ultimii ani am primit mai multe propuneri pentru a achiziționa un astfel de element de mobilier urban. Acum avem ocazia să testăm această soluție, iar dacă răspunde nevoilor noastre și ale cetățenilor, putem decide să montăm și altele în diferite zone din oraș, cum ar fi platoul din fața Primăriei.”, a declarat primarul Municipiului Arad, Călin Bibarț.
Municipiul Arad a implementat proiectul Space4People în perioada septembrie 2019-august 2022. Partenerii de proiect sunt 10 orașe din 9 țări: Bielefeld (Germania), Valga (Estonia), Serres (Grecia), Badalona (Spania), Guia de Isora (Spania), Turku (Finlanda), Saint-Germain-en-Laye (Franța), Panevezys (Lituania), Nazare (Portugalia).
Proiectul Space4People este co-finanțat de Uniunea Europeană din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, prin intermediul Programului Operațional URBACT III, Apelul de proiecte „Rețele de planificare a acțiunii”.