Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Încălzirea globală va avea urmări dezastruoase pentru rasa umană. Avertismentul specialiștilor

Valuri de caniculă, furtuni violente, incendii de vegetație greu de potolit, așa arată vremea în Europa și America de Nord în aceste zile.

Încălzirea globală va avea urmări dezastruoase pentru rasa umană. Avertismentul specialiștilor
Comentează 0

Dar ceea ce ne așteaptă ar putea fi și mai rău.

Oamenii de știință avertizează că, doar peste câteva decenii, ar putea avea loc o schimbare rapidă a climatului și Pământul s-ar putea transforma într-o “seră”. Iar existenţa omenirii va fi ameninţată.

În prezent, temperatura medie globală este cu un grad Celsius mai mare în comparaţie cu media perioadei de dinaintea industrializării. Și creşte ireversibil.

O majorare de două grade, care s-ar putea înregistra peste doar câteva decenii, va pune omenirea într-o situaţie critică.

Aceasta este concluzia alarmantă a unui amplu studiu la care au participat savanţi din toată lumea, prezentat de o prestigioasă publicaţie a Academiei Naţionale de Ştiinţă din Statele Unite.

Cercetătorii au identificat consecinţele a zece schimbări climaterice critice, pe care le prevăd pentru momentul în care temperatura medie globală va fi cu două grade Celsius mai ridicată în comparaţie cu sfârşitul secolului al 18-lea.

De exemplu, dacă se topesc ghețurile Groenlandei, apa, care e mai puțin densă, pentru că nu este salină, va ajunge în oceane. Astfel, se schimbă circulația curenților oceanici, apa oceanelor se încălzește pentru perioade mai lungi de timp, iar încălzirea Oceanelor, care se propagă și în emisfera sudică, provoacă și topirea ghețurilor din Antarctica”, explică Joanna Haigh, institutul pentru schimbări climatice din Londra.

Ghețurile, uscatul, pădurile, toate sunt în legătură.

Un alt exemplu: Dacă ar fi o secetă prelungită, pădurile amazoniene ar putea dispărea. Iar aceste păduri au un rol major pentru fixarea dioxidului de carbon aflat deja în atmosferă.

În plus, eliberarea metanului de pe fundul oceanelor ar spori efectul de seră.

Aceşti factori se influenţează reciproc, precum într-un joc de domino, spun specialiştii.

Şi, dacă nu luăm măsuri, temperatura globală va creşte cu 4-6 grade Celsius până la sfârșitul secolului, ceea ce ar putea avea urmări catastrofale, avertizează oamenii de ştiinţă.

Sursa


Scrie un comentariu

trimite