Încă o săptămână plină de spectacole, în Luna plină de teatru
Spectatori de cursă lungă. Asta așteaptă actorii Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad, care spun start azi celei de a treia săptămâni a „Lunii pline de teatru”. O săptămână în care, amatorii de spectacole sunt provocați să urmărească nu mai puțin de șase reprezentații ale unor producții de succes din repertoriul teatrului arădean.
Astfel, marți, 22 ianuarie, de la ora 17.00, sala Studio adăpostește spectacolul “Orașul nostru” – un proiect semnat Cristian Ban.
“Nostalgia pentru zilele în care oamenii trăiau şi nu se lăsau trăiţi face ca un spectacol precum „Oraşul nostru” după Thornton Wilder, în regia lui Cristian Ban, de la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad să devină o insulă de normalitate uitată la care tânjim. Spectacolul este nu doar frumos în sine, ci armonios, bine acordat şi motivat în toate aspectele.” – scria, în revista Yorick, criticul de teatru, Alina Epîngeac.
Același spectacol îndrăgit se joacă și de la ora 19.30.
Dacă e vineri, 25 ianuarie, e vremea pentru comedie. Și nu orice fel de comedie, ci una construită inspirat pe un text clasic: “Take, Ianke și Cadîr”, de Victor Ion Popa, în regia lui Laurian Oniga.
Sâmbătă, 26 ianuarie, de la ora 19.00, în sala mare se joacă “Disputa”, în regia lui Vlad Massaci, un spectacol care marchează o primă coproducție a Teatrului Clasic Ioan Slavici cu un teatru din București: Teatrul Nottara.
Săptămâna se încheie inspirat cu două spectacole extrem de îndrăgite de public: de la ora 19.00 – “Ai mei erau super”, în regia lui Cristian Ban, în sala Studio și, de la 19.30, în sala mare, “Căsătoria”, producție semnată regizoral de Laurian Oniga.
Biletele, în valoare de 10 lei, pentru fiecare reprezentație, se pot procura de la Agenția TCISA sau online, pe www.biletmaster.ro
Ediția 2019 a proiectului “Luna plină de teatru” continuă până în 9 februarie.