Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

În plin scandal legat de disoluția statului, Firea reînființează "paradisul pilelor" SRL

În plin scandal legat de disoluția statului, primarul general al Capitalei Gabriela Firea girează sinecurile pentru clientela politică prin reînființarea "companiilor municipale", după multe luni în care acestea se aflau sub o decizie definitivă a instanței de desființare. 

În plin scandal legat de disoluția statului, Firea reînființează
Comentează 0

Consilierii municipali al Capitalei se vor întruni miercuri într-o şedinţă pe a cărei ordine de zi figurează 88 de proiecte, printre care se numără și confirmarea înfiinţării a 20 de companii municipale, reabilitarea peisagistică a parcului Cişmigiu, majorarea capitalului social al STB prin aportul în natură al unui teren de circa 34.700 mp pe care se află Depoul Victoria, precum şi o rectificare bugetară.

Gabriela Firea încearcă să salveze, practic, companiile municipale pe care le-a înființat cu încălcarea legii. Încă din toamnă anului trecut, în urma unei sesizări a USR, Curtea de Apel București a stabilit că administrația Firea a înființat 20 dintre cele 22 de companiil municipale cu încălcarea legii - adică fără a ține cont de votul a două treimi din consilieri.

Hotărârile de înființare ale celor 20 de companii fuseseră adoptate de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) doar cu majoritate simplă (cu vot favorabil din partea a jumătate plus unu dintre consilieri) în loc de majoritate calificată (adică având votul favorabil a două treimi dintre consilieri), așa cum ar fi fost legal.

Dintre cele 22 de companii municipale existențe, singurele care nu fuseseră declarate ilegale de instanță erau Trustul de Clădiri Metropolitane (înființat în prealabl, legal) și Compania Municipală Cimitire (care se înființase după ce USR deschisese procesul).

În ciuda deciziei definitive a instanței, Gabriela Firea a negat în permanență că ar fi înființat ilegal cele 20 de companii municipale.

Cu toate astea, PMB tot n-a dizolvat companiile cărora le acordase - prin majorări de capital și împrumuturi - circa 600 de milioane de euro din banii publici ai bucureștenilor.

Administrația Firea a găsit între timp modalitatea de a încerca din nou să legalizeze companiile. Mai exact-admițând de această data existența unui "viciu" în procesul de înființare a societăților- Gabriela Firea le propune din nou consilierilor generali să confirme înființarea acestora.

Soluția a fost oferită de Dăncilă: la finele lunii iunie, Guvernul a adoptat, prin ordonanța de urgență, mai multe modificări ale Codului Administrativ. Iar printre aceste modificări se număra și unele care permit că proiectele de hotărâre referitoare la administrarea patrimoniului-cum sunt proiectele legate de companiile municipale din Capitală-pot fi adoptate doar cu votul a jumătate plus unu dintre consilieri.

Iar în aceste condiții, cu voturile consilierilor PSD și ALDE (adică a 28 din 55 de consilieri), administrația Firea ar putea "confirma înființarea" companiilor municipale.

Preşedintele USR, Roxana Wring, a apreciat într-o postare pe Facebook că primarul general, Gabriela Firea, ar încerca să "profite de modificarea Codului administrativ" pentru a "legaliza retroactiv" aceste companii.

"Nu poţi legaliza ceva care a fost desfiinţat printr-o decizie a instanţei. Aşa cum am făcut-o şi până acum, eu şi colegii mei consilieri USR vom vota împotriva acestei tentative de legalizare retroactivă. Evident, vom ataca proiectele de hotărâre în instanţă dacă vor fi adoptate pe 31 iulie", a anunţat ea.

Consilierul general Ana Ciceala (USR) spune că există în acest moment, pe rol, nu mai puțin de 23 de procese în care USR se luptă cu administrația Firea, în încercarea de a obține dizolvarea celor 20 de companii municipale.

"Dintre aceste 23 de procese, 2 procese sunt căi extraordinare de atac folosite de PMB pentru a încerca să trimită la rejudecare hotărârea definitivă de la Curții de Apel București (care stabilește ilegalitatea companiilor-n.red.). Au fost 4 astfel de procese, am câștigat deja două", a explicat Ana Ciceala pentru Ziare.com.

4.000 de euro lunar – atât câștigă un director de Companie Municipală din București, potrivit unei analize Hotnews. Iar un membru din Consiliului de Administrație – unde numirile se fac pe criterii politice –primește aproape 2.000 de euro lunar. Tot ce trebuie să facă este să participe la câteva ședințe pe lună.

"Directorul Companiei Municipale Agrement București, Chifa Diana Sorina, a câștigat anul trecut 15.143 lei/lună brut, din ianuarie până în noiembrie, iar în ultimele două luni din an – 18.822 de lei. Pentru cei 6 membri ai Consiliului de Administrație s-au plătit în total circa 35.000 lei/lună brut. Asta înseamnă o medie de 5.800 lei lună brut/persoană", se spune în analiza citată.

Șeful Companiei Municipale Iluminat Public, Adrian Corbu, încasează un salariu de peste 16.300 de lei pe lună. Cei 6 membri ai Consiliului de Administrație au încasat peste 5.400 de lei pe lună brut.

„Salarii mai mari sunt deja oferite, nu atât pentru atragerea de experți, ci pentru recompensarea clienților politici. Din păcate, aceste companii vor fi o replică fidelă a acelei părți nefuncționale din administrație", a declarat Roxana Wring.

Sistemul trage în jos oamenii de valoare și îi înlocuiește cu oameni incompetenți pe funcții bine remunerate, cu o lipsă cronică de proceduri de lucru, cu lipsă de competență și de bune intenții, spune oficialul USR.

Toate companiile au între 5 și 7 administratori impuși de PSD, ALDE sau PMP, care primesc între 3.000 și 5.000 pe ședință, iar conducerile executive au fost alese tot pe criterii discreționare, se mai arată într-un material ProTV.

Deși pe piață există o mulțime de firme de pază, doamna primar general a ținut să aibă propria companie care să suplinească lipsa agenților de Poliție Comunitară. Compania a fost impusă unor spitale sau institutii din subordinea primăriei cu prețuri mult mai mari decât pe piață.

"De exemplu, firma de pază a preluat paza unor spitale sau a unor instituții din subordinea primăriei. Nu am înțeles care a fost scopul, pentru că cel puțin pe această zonă, există o mulțime de companii de pază, care aveau prețuri mai bune decât le oferă compania de pază a primăriei", spune consilierul municipal PSD Orlando Culea.

10.000 de euro plus TVA plătește chirie pentru sediu compania condusă de foști ofițeri SPP și din Ministerul de Interne. , potrivit sursei citate.

"Am încercat să înțelegem logica economică a unor astfel de companii și care au fost criteriile de competență pentru care au fost selectați cei care le conduc și dispun de bani publici, dar ne-am lovit de lipsa de transparență, de minciună și neputință. Înființarea companiilor s-a inițiat, de la început, netransparent - nu au existat studii care să justifice apariția acestor societăți și modul în care s-au făcut ridică suspiciuni nu doar de legalitate, dar și de moralitate", se arată într-un amplu reportaj "România, te iubesc".

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite