Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

„Împreună cu viceprimarul Lazăr Faur am insistat şi insist să aducem îmbunătăţiri Stadionului Francisc Neuman”

Deputatul Sergiu Bîlcea, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Arad, a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări. Printre subiectele abordate s-au numărat propunerea pe care a făcut-o cu privire la transportul public gratuit într-una dintre zilele săptămânii, lucrările de la Arena „Francisc Neuman”, Sala Polivalentă, impozitarea contractelor part-time şi ridicarea MCV.

„Împreună cu viceprimarul Lazăr Faur am insistat şi insist să aducem îmbunătăţiri Stadionului Francisc Neuman”
Comentează 6

- Domnule deputat, la începutul lunii noiembrie, făceaţi autorităţilor locale o propunere foarte interesantă şi anume, instituirea unei zi pe săptămână în care transportul public să fie gratuit în municipiu. Cum a fost primită propunerea dumneavoastră?

- Din păcate sunt dezamăgit de lipsa de reacţie, şi cred că va trebui să propunem această decizie prin intermediul consilierilor locali ai Partidului Naţional Liberal în CLM. Aradul a investit sume considerabile în refacerea infrastructurii de tramvai şi asemenea decizie pooate ajuta la decongestionarea aglomeraţiei de pe centru şi poate duce la rezolvarea problemei locurilor de parcare insuficiente.

- Având în vedere că sunteţi un apropiat al mişcării sportive, aş vrea să vorbim puţin despre investiţiile în infrastructura sportivă pe care municipalitatea s-a angajat să le facă la Stadionul „Francisc Neuman”, iar Ministerul Sporturilor se codeşte să le facă la Sala Polivalentă. De unde credeţi că provine această diferenţă de abordare?

- Împreună cu viceprimarul Lazăr Faur am insistat şi insist să aducem îmbunătăţiri Stadionului „Francisc Neuman”, astfel încât Aradul să fie gazda Naţionalei României într-un meci oficial. Schimbarea gazonului, rezolvarea problemei canalizării pluviale, etc., sunt un obiectiv al echipei liberale pentru următorul an. Există o dezamăgire legată de ministrul Novak şi Ministerul Sporturilor care nu au înţeles necesitatea modernizării Sălii Polivalente şi a bazinului de înot. Purtăm discuţii cu Consiliul Judeţean Arad pentru preluarea acestor obiective, Primăria Arad nedorind să-şi asume preluarea lor.

- Aţi anunţat, zilele trecute, că aţi votat în Camera Deputaţilor împotriva impozitării contractelor part-time la nivelul salariului minim, aşa cum îşi doresc social-democraţii care gestionează Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Ce v-a făcut să luaţi o asemenea decizie, în condiţiile în care Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat se află împreună într-o coaliţie de guvernare?

- Într-o asemene alianţă nu toate deciziile sunt perfecte şi decizia PSD de a impozita salariul part-time la nivelul salariului minim este greşită. Sunt cetăţeni ai Româniaei care muncesc două sau patru ore pe zi şi este corect să plătească impozit la nivelul venitului pe care-l realizează. E adevărat că mulţi au folosit oportunitarea de a plăti un impozit mai mic, dar aici este răspunderea autorităţilor să găsească eventualele fraude din sistem.

- Comisia Europeană a propus, zilele trecute, ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare în ceea ce priveşte România. Având în vedere că mai există totuşi voci critice la adresa ţării noastre, ce credeţi că se va întâmpla la Consiliul JAI de luna viitoare?

- Ridicarea monitorizării MCV a României este un pas important pentru intrarea în Schengen, iar raportul pozitiv din această săptămână al Olandei ne duce mai aproape de intrarea în Spaţiul Schengen. Trebuie să ţinem cont totuşi că avem nevoie de unanimintare la vot în Consiliul JAI din 8 decembrie. Intrarea în Schengen a României ar reprezenta un punct de încredere în ceea ce priveşte integrarea ţării noastre în structurile europene.

- Deşi sunteţi la primul mandat de deputat, aveţi 48 de propuneri legislative, dintre care 14 au fost promulgate, devenind legi. Care este însă în opinia dumneavoastră, cea mai importantă lege pe care aţi votat-o până acum?

- Am încercat împreună cu colegii mei să propunem schimbări de legislaţie în diverse domenii, pentru îmbunătăţirea vieţii fiecărui român într-o situaţie de criză. Cele mai importante legi pe care le-am votat, la propunerea ministrului Justiţiei, Cătălin Predoriu, au fost Legile Justiţiei, care au ridicat monitorizarea MCV.

- Vă mulţumim.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite