Greu de crezut, dar cifrele sunt clare: Aradul – printre orașele din țară în care se găsește cel mai ușor un loc de parcare; vezi care este situația în fiecare cartier
Conform datelor colectate de platforma trai.storia.ro, Aradul se află printre orașele din țară în care se găsește cel mai ușor un loc de parcare. E greu de crezut, dacă luăm în considerare ceea ce se întâmplă de luni până vineri în zona centrală a municipiului, unde șoferii care nu ajung la primele ore ale dimineții sunt nevoiți să dea câteva ture până găsesc un loc de parcare disponibil. Cu toate acestea, sunt o serie de alte cartiere în municipiu care au obținut un scor foarte bun în analiaza realizată de platformă, ceea ce face ca Aradul să fie alături de Botoșani, pe locurile 4-5 în topul național, cu un scor de 55,5, potrivit agerpres.ro.
Cel mai bun scor a fost obținut de Alexandria (57,8), poziția secundă fiind ocupată de Râmnicu Vâlcea (57,7), iar ultima treaptă a podiumului este ocupată de Drobeta Turnu Severin (55,9).
La polul opus, Bucureștiul este de departe orașul în care se găsește cel mai greu un loc de parcare (39,1), urmat de Cluj-Napoca (39,9) și Constanța (41,8).
Gaiul – pe locul al III-lea la nivel național
În ceea ce privește un top național al cartierelor, Gaiul ocupă ultima treaptă a podiumului atunci când vorbim despre zonele cu locurile de parcare cel mai ușor de găsit. Dacă cartierul Stupini din Brașov a obținut cel mai mare scor la accesibilitatea parcărilor (77), pe locul al doilea se află cartierul Nicolae Grigorescu din Oradea (75,8), iar pe locul al treilea, Gaiul (75).
Și totuși, pe Centru e mai greu decât la București
Pe de altă parte, trebuie remarcat că zona centrală a municipiului Arad a obținut un scor de 36,2, sub media Bucureștiului, semn că pe Centru se parchează mai greu decât în Capitală.
Dacă zona centrală a municipiului (36,2) este locul în care se găsește cel mai greu un loc de parcare, iar Gaiul (75) cartierul în care se parghează cel mai ușor, în cele ce urmează vă prezentăm situația înregistrată în celelalte zonele importante din Arad. Vlaicu (38,3), Micălaca (52,2), Pârneava (58,7), 6 Vânători (62,3), Bujac (64), Aradul Nou (65,8), Grădiște (68,4).
De remarcat că punctajele pe care vi le-am prezentat sunt obținute de la locuitorii zonelor analizate și cu cât scorul este mai aproape de 100, cu atât este mai ușor să găsești un loc de parcare, cu cât este mai aproape de 0, cu atât un loc de parcare este mai greu de găsit.