Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Glad Varga: „România s-a angajat să contribuie la urgentarea acţiunilor de protejare şi conservare a biodiversităţii”

Instituită în 1972, Ziua Mondială a Mediului se sărbătorește an de an pe 5 iunie. Astfel, anual, Organizația Națiunilor Unite propune o temă-cheie asupra căreia dorește să atragă atenția.

Glad Varga: „România s-a angajat să contribuie la urgentarea acţiunilor de protejare şi conservare a biodiversităţii”
Comentează 0

„Anul acesta, Organizaţia Naţiunilor Unite propune ca temă pentru Ziua Mondială a Mediului biodiversitatea, atrăgând atenţia că, la nivel mondial, un milion de specii de animale şi plante sunt în pericol să dispară. Sloganul promovat – «Este timpul pentru natură!» îndeamnă la conştientizarea faptului că pierderea biodiversităţii are implicaţii majore pentru întreaga omenire, efectele cele mai severe fiind prăbuşirea sistemelor alimentare şi de sănătate”, susține deputatul liberal arădean Glad Varga, membru în Comisia pentru Mediu și Echilibru Ecologic.

De menționat că România s-a alăturat demersului Uniunii Europene şi a semnat Declaraţia comună privind utilizarea principiilor Pactului ecologic european (Green Deal) în planul blocului comunitar post-pandemic. „Astfel ţara noastră s-a angajat să contribuie la urgentarea acţiunilor de protejare şi conservare a biodiversităţii, ca parte esenţială a gestionării crizei globale actuale a sănătăţii şi mediului”, a încheiat Glad Varga.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite