Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Glad Varga deputatul cu cele mai multe interpelări și întrebări în Parlament

Deputatul PNL arădean Glad Varga se situează pe primul loc în TOP-ul deputaților la capitolul interpelări și întrebări.

Glad Varga deputatul cu cele mai multe interpelări și întrebări în Parlament
Comentează 0

Una dintre cele maiu grave probleme cu care se confruntă România este tăierea masivă a lemnului și interzicerea tehnologiilor de exploatare minieră prin folosirea cianurilor. Tânărul deputat arădean a avut câteva intervenții legate de aceste teme, acesta aducându-și un aport major la eliminarea taxei auto în 2017. Nu putem să nu evidențiem o serie de interpelări în mai multe domenii unele în strânsă legătură cu problemele cu care se confruntă comunitatea locală care l-a desemnat să o reprezinte în Parlament. Aici putem aminti; necesitatea permanentizării punctului de frontieră Grăniceri-Elek dar și finanțarea proiectelor de interes local, județean, regional și chiar național. Deputatul Glad Varga și-a dus aportul proiectul care se află în transparență decizională privind OUG care aduce modificări la Taxa Fondului de Mediu

Nu aveam idee că sunt cel mai activ deputat la interpelări și întrebări, dar sincer eu nu m-am înscris la un concurs în Parlamentul României. Eu am fost trimis aici de către cetățeni să îmi fac treaba, să le apăr interesele și să-mi aduc un aport cât mai mare pentru a avea legi bune pentru cetățeni și în folosul lor. Nu pot să spun că nu mă bucură faptul că sunt cel mai activ la acestv capitol și vreau să îi asigur pe toți cei care m-au votat și m-au trimis în Parlament că nu îi voi dezamăgi nici pe viitor. Acum că am văzut și eu acest clasament mă bucură mult faptul că atât actualul președinte al TNL cât și eu viitorul candidat pentru această funcție suntem în TOP 5, lucru care argumentează încă o dată că rolul tinerilor în propagarea liberalismului în România este unul hotărâtor” a declarat deputatul PNL, Glad Varga

De remarcat faptul că și la capitolul declarații politice tânărul deputat arădean nu să rău deloc, acesta fiind între primii zece parlamentari din Camera Deputaților.


Scrie un comentariu

trimite