Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Glad Varga: „2 decembrie 2024 este noul termen de la care consumatorii vulnerabili de energie pot depune proiecte în cadrul programului RePowerEU”

Potrivit deputatului liberal arădean Glad Varga, membrul al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic și vicepreședite al Comisiei pentru antreprenoriat și turism, 2 decembrie 2024 este noul termen de la care consumatorii vulnerabili de energie pot depune proiecte în cadrul programului RePowerEU.

Glad Varga: „2 decembrie 2024 este noul termen de la care consumatorii vulnerabili de energie pot depune proiecte în cadrul programului RePowerEU”
Comentează 0

„Prin acest program se oferă sprijin financiar sub formă de vouchere pentru instalarea de panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei electrice. Etapa de înrolare începută în septembrie 2024 se va derula până la 15 noiembrie 2024, iar publicarea rezultatelor va avea loc până la 29 noiembrie 2024.

Alocarea financiară a apelului de proiecte, reprezentând fonduri alocate prin PNRR, este de aproximativ 300 milioane euro, echivalentul voucherelor pentru renovarea a 14.851 locuințe”, susține Glad Varga, deputat PNL de Arad.

De menționat că valoarea voucherului pe care beneficiarii eligibili îl pot primi pentru fiecare componentă (panouri+stocare), este de 5.000 de euro, rezultând 10.000 de euro pentru fiecare gospodărie.

Fondurile acordate acoperă costurile pentru montarea sistemelor de panouri solare și a capacităților de stocare, asigurând reducerea semnificativă a facturilor la energie. Consumatorii vulnerabili au prioritate, având acces la aceste vouchere în prima etapă a programului. Programul sprijină astfel gospodăriile care se confruntă cu sărăcia energetică, contribuind totodată la promovarea energiei verzi şi a eficienţei energetice la nivel naţional, cu impact semnificativ asupra calităţii vieţii, sănătăţii şi incluziunii sociale”, a ținut să precizeze parlamentarul arădean.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite