Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Gimnastul arădean Eduard Vîţ a cucerit 5 medalii naţionale. Între care şi titlul la paralele!

Clubul Sportiv Gloria Arad a avut reprezentanţi la finala Campionatului Naţional Şcolar de gimnastică artistică.

Gimnastul arădean Eduard Vîţ a cucerit 5 medalii naţionale. Între care şi titlul la paralele!
Comentează 0

Bogdan Moţ, Cristian Pintea, Răzvan Şirian, Patrik Goloşie şi Eduard Vîţ, elevi ai profesorilor Eugen Căţean şi Gabriel Haş au concurat la competiţia de la Buzău. Eduard Vîţ a avut nu mai puţin de cinci prezenţe pe podium, între care titlul naţional la paralele. Tânărul sportiv a mai obţinut şi un loc 2 la individual compus, trei locuri 3, la sol, sărituri şi bară fixă, un loc 4 la cal cu mânere şi un loc 5 la inele. Tot la competiţia juniorilor II (nivel 3), Patrik Goloşie a luat un loc 6 la sol şi un loc 7 la sărituri.

În concursul juniorilor III (nivel I), echipa CSŞ Gloria a fost a cincea pe ţară, în componenţa Bogdan Moţ, Cristian Pintea şi Răzvan Şirian. Acesta din urmă s-a mai remarcat şi cu un loc 6 la sărituri.

„Rezultatele obţinute la Buzău în cadrul unui prim test al anului 2018 ne dau speranţe pentru viitor, dar şi mai multă putere de muncă. Trebuie remarcată parcursul lui Eduard Vîţ, care nu a ratat la niciun aparat pe durata întregii competiţii, prezenţele sale pe podium confirmând, de altfel, acest lucru”, spune profesorul Eugen Căţean.

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite