Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Gheorghe Seculici: „O mare companie europeană de resurse umane țintește Aradul, cu muncitori asiatici”

Gheorghe Seculici: „O mare companie europeană de resurse umane țintește Aradul, cu muncitori asiatici”
Comentează 1

O importantă companie străină, specializată în furnizarea de muncitori pentru industria locală, se stabilește la Arad. Este vorba despre unul dintre cei mai mari jucători în domeniu, de pe piața Europei Centrale și de Est. Compania va reloca la Arad biroul său din București și pregătește importante facilități de cazare, la Arad, pentru un număr de peste 500 de muncitori extracomunitari – a anunțat arhitectul Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad.

„Această companie oferă soluții de resurse umane pentru investitorii din vestul României, dar nu numai pentru cei din vest, chiar dacă aici nevoia de angajați este foarte mare. E o companie din Europa Centrală, care vine la Arad tocmai datorită cererii de angajați de pe piața forței de muncă. Practic, această firmă poate asigura angajarea unui număr de peste 1000 de persoane, într-un timp extrem de scurt, pentru o afacere nouă, dar în același timp oferă și soluții pentru agenții economici care caută 20-30 de angajați. Firma preia de la investitor partea de gestionare a resursei umane furnizate, școlarizarea, cheltuielile de personal aferente angajaților respectivi. Este o soluție folosită în statele Europei de Vest, dar și în Asia, acolo unde există o dezvoltare economică majoră”, a declarat arhitectul Gheorghe Seculici.

În acest moment, pe piața forței de muncă din județul Arad sunt și angajați din Nepal, Sri Lanka, Bangladesh, Pakistan, India, China, Vietnam.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite