Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Gheorghe Falcă: „Sluga Fifor transmite scrisori împotriva românilor, la Bruxelles!”

O scrisoare șocantă a fost transmisă domnului Jordi Harrison, Secretar General al Grupului PES în Comitetul Regiunilor, purtând semnătura nimeni altuia decât a senatorului Mihai Fifor.

Gheorghe Falcă: „Sluga Fifor transmite scrisori împotriva românilor, la Bruxelles!”
Comentează 1

Scrisoarea este îndreptată împotriva primarului Robert Negoiță, cel care conduce Delegația României la Comitetul European al Regiunilor – CoR, Fifor cerându-i Secretarului General al Grupului PES să nu îi mai acorde lui Negoiță vreo funcție, dat fiind faptul că a fost suspendat din partid. Primarul Robert Negoiță și-a manifestat dorința de a candida pentru poziția de coordonator al grupului socialiștilor din cadrul Comitetului European al Regiunilor.

„Este șocant să vedem cum un român, românul Fifor, își atacă propriul român, pe Robert Negoiță, pe cel care este în conducerea Comitetului European al Regiunilor din partea României. Omul Robert Negoiță candidează prin proceduri democratice pentru a fi liderul socialiștilor și democraților, dar Fifor dă o palmă procedurilor europene și vine cu presiuni și directive primite clar de la șefa sa, Viorica Dăncilă. Avem încă o dovadă a caracterului lui Fifor. Această slugă permanentă și-a arătat valoarea și așa cum era de așteptat, atunci când are ocazia bagă cuțitul în spatele oricui. Fifor a demonstrat, dacă mai era nevoie, că în momentul în care i se schimbă stăpânul își va ataca orice coleg în cel mai josnic mod. Scrisoarea pe care această slugă, acum a premierului Viorica Dăncilă, a transmis-o Secretarului General al Grupului PES în Comitetul Regiunilor arată modul în care înțelege Fifor să facă politică. Pornit într-o luptă împotriva tuturor celor care au curajul să iasă în față și să dezvăluie practicile dictatoriale din PSD, Fifor nu mai are nicio limită și își transferă luptele personale la nivel european. Înțelegem că domnul Fifor și-ar fi dorit să ocupe permanent fotoliul Ministerului de Interne sau poate chiar cel de comisar european, dar să meargă până într-acolo încât să își saboteze un fost coleg de partid, un român, în cele din urmă, este de neconceput. Luptele lui sunt josnice și nu putem accepta ca, din motive personale și din poziția de apărător permanent al lui Dăncilă, Fifor să atace un român. Dincolo de apartenența politică, primarul Robert Negoiță este Preşedintele delegaţiei României la Comitetul European al Regiunilor – CoR. Dar, sluga Fifor nu poate să priceapă politica dusă la nivel european și recurge la scrisori trimise în numele Vioricăi Dăncilă, în speranța că va putea puncta cu o bilă albă în fața doamnei președinte de partid”, a transmis europarlamentarul Gheorghe FALCĂ, președintele PNL Arad.

 

Traducerea scrisorii

București, 30 septembrie 2019

 

Către Dl. Jordi Harrison,

Secretar General al Grupului PES în Comitetul Regiunilor,

 

Domnule Secretar General,

 

Profit de ocazia acestei scrisori pentru a vă trimite cele mai profunde aprecieri din partea PSD România pentru activitatea pe care Grupul PES o desfășoară în Comitetul Regiunilor. Aleșii noștri locali, care fac parte din grupul PES, sunt dedicați deplin activităților dvs. și împărtășesc întotdeauna cu noi ideile pozitive și aprecierile lor pentru minunata echipă pe care ați construit-o în grupul nostru. Prin urmare, aș dori să îmi exprim disponibilitatea deplină, dar și intenția de a colabora împreună cu dvs. în organizarea cât mai curând posibil a unui eveniment al Grupului PES din România pe care PSD să îl găzduiască. Cu toate acestea, și, din păcate, vă trimit această scrisoare pentru a vă informa despre faptul că primarul Robert Negoiță nu mai este membru deplin al PSD România. El a fost suspendat din partid la 3 iulie 2019 din cauza mai multor atacuri dure și neprovocate împotriva partidului, afectând reputația noastră și dorința noastră de a reforma partidul. Din păcate, atitudinea sa a continuat după suspendare, atacând public de mai multe ori partidul. Prin urmare, adresez o solicitare formală, în numele președintelui PSD, Viorica Dăncilă, de a-l suspenda pe Robert Negoiță din grupul PES și de pe orice poziție formală pe care o poate avea sau intenționează să o aibă în grupul nostru politic. Trimiterea unei asemenea scrisori nu reprezintă o sarcină ușoară, dar am convingerea că înțelegeți poziția în care se află astăzi PSD România. Cu speranța unei întâlniri cât mai curând și o extindere a cooperării, vă rugăm să primiți din nou, stimate dle. secretar general, considerațiile noastre cele mai profunde.

 

Cu respect,

Mihai Fifor, secretar general PSD România

 

 

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite