Gheorghe Falcă: „România are 100 milioane euro pentru regenerarea pădurilor”
„Un sprijin extrem de important pentru România, o schemă de ajutor de stat care poate însemnă o gură de oxigen, la propriu, pentru pădurile noastre”, a transmis eurodeputatul Gheorghe Falcă (PNL/PPE), făcând referire la ajutorul de stat aprobat de Comisia European pentru regenerarea pădurilor deteriorate.
„Schema va fi finanțată prin Mecanismul de redresare și reziliență (MRR), în urma evaluării pozitive, de către Comisie, a Planului de redresare și reziliență al României și a adoptării acestuia de către Consiliu.
Acest ajutor este menit să îi sprijine pe proprietarii de păduri să promoveze regenerarea pădurilor în zonele afectate de incendii forestiere, de fenomene climatice nefavorabile, de infestări cu dăunători și de evenimente catastrofale. Sprijinul va lua forma unor granturi directe acordate proprietarilor privați și publici de păduri, precum și asociațiilor acestora și se va încheia pe 30 iunie 2026.
Este important să știm că C.E. a concluzionat că această schemă este una proporțională și nu va avea efecte negative nejustificate asupra concurenței și a schimburilor comerciale din UE”, a mai spus Falcă.
Măsurile care prevăd ajutoare de stat sunt evaluate cu prioritate de către Bruxelles, în contextul Mecanismului de redresare și reziliență.