Gheorghe Falcă: „Grup de Acțiune Român pentru aderarea la Schengen”
În urmă cu două săptămâni europarlamentarul PNL/PPE, Gheorghe Falcă a transmis un manifest pentru aderarea României la Spațiul Schengen. Manifestul a ajuns la miniștrii de interne din Uniunea Europeană, dar și la liderii Uniunii. Reacțiile au apărut imediat, iar acum europarlamentarul Gheorghe Falcă solicită Ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, constituirea unui Grup de Acțiune Român pentru atingerea acestui obiectiv.
„Ca urmare a apelului meu privind aderarea României la Spațiul Schengen și luarea unei decizii pozitive în acest sens în cadrul Consiliului JAI, vă anunț că au existat mai multe reacții pozitive. Din partea deputaților din Parlamentul European sau Comisia Europeană pe de o parte și din partea ministrului de interne belgian, doamna Annelies Verlinden, care a afirmat că este foarte important să discutăm despre aderarea României în cadrul dezbaterii privind consolidarea spațiului Schengen.
Cred cu tărie că avem de partea noastră atât Parlamentul European cât și Comisia Europeană, care în nenumărate rânduri au transmis, prin oficialii lor, sprijinul total pentru țara noastră cu privire la integrarea Schengen.
Așadar pe această cale aș vrea să vă propun crearea unui Grup de Acțiune Român cu persoanele cheie din instituțiile europene, care să colaboreze în mod constant cu privire la negocierile care se poartă în interesul țării noastre. „Pentru a reuși avem nevoie de coordonare și comunicare în realizarea acestui drept al României!”, i-a transmis europarlamentarul PNL ministrului Bode.