Focar de coronavirus printre pacienții unui centru oncologic, din Timișoara
Un nou focar de infecție la Timișoara. 10 pacienți, dar și cadre medicale de la un centru de tratare a cancerului din oraș au fost depistați cu coronavirus. Este a cincea clinică din județ în care apar cazuri de coronavirus.
Zece persoane au contactat infecția, dintre care o pacientă, care a fost transferată la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, unde se află sub supravegherea medicilor.
Cazurile de Covid-19 au apărut la centrul medical încă de săptămâna trecută. Prima depistată a fost pacienta, apoi a fost testat tot personalul de pe acea secție, dar și personalul care a intrat în contact cu cadrele medicale din acel departament.
Testele au relevat faptul că șapte infirmiere și două îngrijitoare au fost depistate cu Covid-19. Cele 9 persoane sunt în izolare la domiciliu.
Sursa: realitatea.net