Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Firmele pot depune proiecte pentru eficientizarea consumului de energie până la sfârşitul lunii martie

Societăţile comerciale pot depune proiecte pentru eficientizarea consumului de energie până la sfârşitul lunii martie, conform deputatului liberal arădean Glad Varga, vicepreşedintele Comisiei pentru antreprenoriat şi turism. Potrivit acestuia, prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă a fost alocată suma de 80.600.000 euro.

Firmele pot depune proiecte pentru eficientizarea consumului de energie până la sfârşitul lunii martie
Comentează 0

„31 martie 2023 este noul termen de depunere a propunerilor de proiecte pentru a obține finanțare pentru Măsura I.5 din PNRR pentru «Sprijinirea investițiilor în modernizare, monitorizarea și eficientizarea consumului de energie la nivelul operatorilor economici în vederea asigurării eficienței energetice în sectorul industrial».

Prin realizarea proiectelor finanțabile în cadrul schemei de ajutor aferente se urmărește finalizarea a cel puțin 50 de proiecte de eficiență energetică în industrie, prin care să se realizeze economii considerabile de energie și reducerea emisiilor directe și indirecte de gaze cu efect de seră cu cel puțin 30%, în comparație cu emisiile ex ante, la nivelul conturului energetic al fiecărui proiect, evaluat prin audit energetic”, susţine Glad Varga, deputat PNL de Arad.

Se vor acorda finanţări pentru: instalații/echipamente specifice pentru întreprinderi din industrie, în scopul  obținerii de economii de energie primară, pe baza auditului și bilanțului energetic -  motoare, transformatoare, compresoare de aer, pompe, instalații/echipamente/sisteme de ventilație, sisteme de încălzire/răcire, boilere, arzătoare, schimbătoare de căldură, pompe de căldură, convertoare de frecvență, baterii de condensatoare, sisteme integrate de management al consumului de  energie și altele; dar şi construcții aferente procesului industrial care face obiectul proiectului de eficiență energetică (dar numai în scopul funcționării corecte a  echipamentelor/instalațiilor).

„Bugetul total estimat al schemei este de 80.600.000 euro, compus din bugetul aprobat pentru măsura de investiții 5 în valoare de 62.000.000 euro și suma suplimentară aferentă supra-contractării, în procent de 30%, conform OUG nr. 124/ 2021, fonduri europene nerambursabile asigurate prin Mecanismul de Redresare și Reziliență în cadrul PNRR – Componenta C.6 Energie”, a ţinut să precizeze parlamentarul arădean.

Informaţii suplimentare sunt disponibile aici: https://energie.gov.ro/?fbclid=IwAR1X3xgjTj3aM6dORmdawuxwvrIcNHUv9OyShd8XCx5vxqZHD7J7b7YkHiE

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite