În toate aceste 10 zile de Festival, mii de arădeni de toate vârstele au participat cu frenezie la cele mai diverse abordări teatrale care definesc peisajul românesc actual. După ultimele 2 ediţii, destul de plate ca selecţie şi implicit priză la public, ediţia din acest an a FITN a demonstrat că se poate realiza o selecţie de top, cu foarte multe spectacole percutante pe nişa lor de expresie: comedie, dramă, teatru filosofic,  teatru documentar, teatru dans, teatru muzical etc.

Festivalul Internaţional de Teatru Nou reprezintă un proiect care a evoluat sistematic de-a lungul celor 7 ani (2013-2019), setând standarde înalte de calitate teatrală. Din capul locului, acesta s-a adresat atât spectatorilor consecvenţi ai teatrului - cărora le-a îndrumat atenţia către definiţia mereu în schimbare a Teatrului Nou, cât şi unor potenţiali spectatori tineri, care sunt sugestibili la a-şi dezvolta dragostea pentru scenă, actori, texte inteligente; dragostea pentru teatru, o artă vie a imediatului şi a contactului direct şi intim cu artiştii. Spectatorii de toate categoriile şi vârstele au crescut odată cu fiecare ediţie a FITN, astfel că aceştia vin cu pretenţii ridicate la teatru, aşteptând de fiecare dată să fie suprinşi plăcut de jocul unor actori talentaţi, să audă texte iscusit alese despre problemele Omului Nou, să vadă regii memorabile în timp şi scenografii impactante vizual, teatrul fiind în esenţa sa o artă simbiotică.

O decizie binevenită în acest an a fost plasarea celor 22 de spectacole exclusiv în incinta teatrului, menită să asigure desfăşurarea optimă a actelor artistice. Regula a fost cam în fiecare seară aceeaşi: un spectacol la sala mare, unul la sala studio (cu mici excepţii). Sala mare s-a dovedit însă şi un spaţiu alternativ, deoarece au existat spectacole la care publicul a fost invitat pe scenă, aflându-se practic la câţiva metri de actori (Avalanşa, In a forest dark and deep).

Tematicile abordate în Teatrul Nou sunt permanent în schimbare şi redefinire, chiar dacă anumite linii constante se păstrează. Este lăudabilă abordarea unor subiecte incomode în anumite spectacole. Dansul Delhi tratează fără menajamente neconsolabila moarte, ca implacabil punct de destinaţie chiar şi pentru cea mai bine trăită viaţă. Pisica lui Schrodinger vorbeşte despre depresie şi anxietate ca afecţiuni psihice definind omului modern. Schneider şi Schuster reinteroghează sensul artei teatrale, în timp ce In a forest dark and deep supune atenţiei relaţiile tensionate şi discordante care ajung să ne bântuie pe fiecare din noi la un moment dat, la fel ca Taximetrişti, Fraţi sau Monstrul Nisipurilor. Pe de altă parte, Reţeta perfecţiunii în foarte mulţi paşi care nu duc nicăieri abordează în paşi coregrafici presiunile sexual-estetice care greveză psihologic tinerii de azi, în timp ce un spectacol ca Triburi oferă o perspectivă asupra vieţii persoanelor cu handicap auditiv.

Ca de fiecare dată, publicul se bucură enorm să revadă fie actori VIP, fie actori ce au devenit în timp abonaţi permanenţi la Teatrul Nou. Merită menţionaţi aici Mihai Călin, Florin Piersic Jr, Tudor Chirilă, Richard Balint, Richard Bovnoczki, Alexandru Ion, Mihaela Sîrbu, Victoria Răileanu, lista fiind doar exemplificativă. De altfel, în ediţia curentă s-au mai remarcat calitativ şi trupele invitate de la Reactor de creaţie şi experiment de la Cluj,  Teatrul Regina Maria Oradea, Teatrul Dramatic Galaţi, TETA&Apollo111 Teatrul de la Bucureşti sau Teatrul Tineretului Piatra Neamţ.

Calitatea festivalului a fost dată şi de gama extrem de versatilă şi bogată de producţii, alternate de aşa natură încât fiecare seară la teatru a adus varietate - aspect necesar, dat fiind că poate deveni obositor să urmăreşti pe bandă rulantă spectacole. Schimbarea de registru spectacologic a permis publicului să se moduleze în consecinţă seară după seară, trecând de pildă de la teatrul filosofico-abstract marca Afrim la teatrul de cameră avându-l în centru pe Tudor Chirilă; de la comediile bulevardier-contemporane gen Taximetrişti la teatrul poetic, respectiv Avalanşa sau cel muzical: Amintiri. Desigur că fiecare spectator în parte are genurile sale preferate, însă se remarcă în general curiozitatea publicului de a viziona cât mai multe producţii, pentru a-şi cultiva noi gusturi sau a-şi demonta prejudecăţile vizavi de un gen anume.

Este imposibil a fi menţionate exhaustiv toate punctele pozitive ale FITN 7 din Arad, însă merită aduse consideraţii deosebite şi anumitor regizori sau scenografi ce au impresionat, mai ales că ei sunt de regulă prezenţe discrete şi camuflate în produsul final. Radu Afrim rămâne un regizor care şi anul acesta a oferit celor din sală o adevărată lecţie de regie (Dansul Delhi), la fel ca Petru Vutcărău cu Avalanşa. La sala studio, s-au remarcat în mod special prin percutanţa viziunii lor regizori precum Andi Gherghe (Monstrul Nisipurilor), Lucian Pavel (Schneider şi Schuster), dar şi Bogdan Theodor Olteanu (Taximetrişti). Pe parte de scenografie, au excelat în mod special Cosmin Florea (Dansul Delhi), Ianis Vasilatos (Avalanşa), Cristina Breteanu (Monstrul Nisipurilor) sau Alexandra Panaite (Taximetrişti).

În ceea ce priveşte aspectele negative ale FITN 7, sigur că trebuie şi ele menţionate, nu dintr-o critică tendenţioasă, ci mai degrabă din dorinţa de a avea un FITN 8 mai bun şi cu intenţia sinergică de a creşte calitativ acest Festival rebel şi de impact. Anul acesta, s-a exagerat în privinţa spectacolelor de teatru-dans, fiind de prisos şi foarte slabe 153 de secunde (chiar dacă are ca bază drama de la Colectiv),  OST (Organic Sound Twist) marca Andrea Gavriliu şi Tetes d'Affiche, spectacolul de la Grenoble. Cele trei momente sunt vădit amatoriceşti şi dezbrăcate de orice identitate teatrală coerentă, neregizate şi pe cale de consecinţă mai deloc savurate de public. De altfel, fără priză la public şi ratate au fost şi conceptele de one-man/woman-show prezente: Lumea dinăuntru şi Ultima bandă a lui Krapp, ambele fiind plictisitoare şi irelevante ca abordare de Teatru Nou, mult sub media calitativă de ansamblu. Este probabil dificil de găsit un one-man-show convingător sau un teatru-dans veritabil, de aceea este recomandabil să fie substituite cu alte genuri, de departe mai relevante şi captivant concepute.

Cert este că baza FITN 7 este selecţionerul şi omul de teatru Claudiu Groza, care în fiecare an depune eforturi serioase pentru a echilibra balanţa dintre bugetul disponibil pentru acea ediţie şi calitatea produselor teatrale. Este de apreciat că acesta participă activ la serile de teatru (spre deosebire de mulţi actori ai teatrului, dezinteresaţi total de colegii lor din alte teatre), luând adesea pulsul spectatorilor fideli ai Festivalului, care întotdeauna îi mărturisesc cu sinceritate părerea lor despre montările invitate. Acestuia i se alătură, ca de obicei, energica resursă umană a Teatrului Clasic Ioan Slavici, dar şi prezenţe deosebit de utile, cum sunt tinerii voluntari ai Festivalului, gata mereu să dea o mână de ajutor şi să zâmbească. Merită subliniată şi contribuţia excelentă  a foto-jurnalistului orădean Remus Toderici, ce realizează an de an portofoliul fotografic de festival; fotografiile sale speciale nu doar că pun spectacolele invitate în lumina optimă, ci reprezintă veritabile cronici vizuale, viitoare amintiri despre momente teatrale intense, definitorii pentru teatrul contemporan (galeriile sale foto se pot vizualiza pe pagina de Facebook a FITN).

Teatrul Nou vizionat de miile de arădeni cu prilejul ediţiei 2019 a FITN se dovedeşte cu mult mai mult decât  un mod compact de a prezenta tendinţele actuale din teatrul românesc. Din pulsul luat la cald, se constată un reviriment al abordărilor teatrale curajoase şi cu priză maximă la publicul spectator. De altfel, premiza multor reuşite teatrale are la bază calitatea textelor alese; texte inteligente emoţional, cu miez, cu intrigă reală, mereu racordate la pulsul lumii de azi, păstrând totodată un caracter comercial şi o adresabilitate largă. Varietatea tematicilor abordate de cei mai diverşi regizori se dovedeşte intuitivă, provocatoare, critică, punctuală, astfel că teatrul devine acel loc ideal în care fiecare Om Nou se regăseşte.

Festivalul Internaţional de Teatru Nou, organizat de Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad, devine în timp nu doar un loc perfect de relaxare prin conectarea la arta scenică; ajunge, în esenţă,  oglinda realistă a societăţii peste care se suprapune. Faptul că generaţiile tinere vin la astfel de festivaluri şi se regăsesc în actele artistice reflectă atât permanenta corelare a teatrului cu realitatea, cât şi feedback-ul teatrului la nevoia tinerilor de frumuseţe, de adevăr (uneori incomod), de poveste bine spusă, de simbioză a artelor scenice, de oxigenare intelectuală,  îmbogăţire psihologică şi afectivă. Tot astfel, efectul implicit pentru Teatrul Clasic este de a-şi ridica standardele şi politicile repertoriale, conştient fiind că publicul arădean are deja stindardul setat la nivelul abordărilor întâlnibile în ediţiile succesive de Teatru Nou.

Cotuna Emanuel