Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Festivități nostalgice dedicate Unirii Principatelor

Festivități nostalgice dedicate Unirii Principatelor
Comentează 0

Festivitățile dedicate Unirii Principatelor Moldova și Țara Românească în ziua de 24 ianuarie 1859 au început pe platoul din fața Primăriei Aradului cu intonarea Imnului Național al României și au continuat cu o rugăciune de binecuvântare, oficiată de arhiepiscopul Aradului, Înaltpreasfinţitul părinte dr. Timotei Seviciu, secondat de doi preoți. Au urmat apoi alocuțiuni cu privire la însemnătatea Zilei Principatelor Române.

Festivitățile s-au desfășurat în prezența reprezentanților Primăriei municipiului, a celor din Consiliul Județean Arad, a subprefectului județului și a unui pluton al Batalionul 191 Infanterie Colonel Radu Golescu, cantonat în Cetatea Aradului.

Iată scurte fragmente elocvente din cuvântările rostite azi la Arad:

”24 Ianuarie 1859 rămâne o sărbătoare de bucurie pentru ceea ce s-a realizat în cursul veacurilor, ne gândim încă la unirea lui Mihai Vodă Viteazul și, după aceea mergem pe secole în urmă să vedem etnogeneza poporului român, căci în ființa fiecăruia dintre români există acest semn al unității.” (Arhiepiscopul  Timotei Seviciu)

”Acest moment pe care îl sărbătorim astăzi a fost rezultatul unui efort colectiv, a fost meritul unei generații de oameni politici care în anul 1859 au dat dovadă de curaj, de viziune politică și de abilitate, exploatând un context internațional e adevarat favorabil, dar care nu presupunea nici pe departe înfăptuirea unirii așa cum ea a avut loc” (Bogdan Ivașcu - istoric)

”Unirea de la 1859 ne reamintește că puterea de a îndeplini obiectivele ca națiune stă în unitatea noastră. Revenirea la libertate și democrație am dobândit-o uniți împotriva dictaturii. Uniți am obținut garanția parcursului euroatlantic, pe care România îl are de mai bine de un deceniu și jumătate. Și tot uniți vom reuși să ne protejăm sănătatea noastră, a tuturor și să ne redresăm economia”. (Olimpia Popa - subprefect al Aradului, citând din discursul premierului României, Florin Cîțu).

Din păcate, la sfârșitul anului 1991, când URSS-ul s-a prăbușit, politicienii români ai momentului nu au fost defel la înălțimea predecesorilor lor de la 1859 și au ratat unirea Moldovei de peste Prut cu România. O conjuncție astrală a națiunii române care, dacă Destinul ne va mai face favorul să o mai repete vreodată, vom avea oare barem atunci și oamenii de stat capabili să o fructifice ?!

 

Vasile de Zarand 

Galerie foto (57)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite