Festivalul „FlorAr“ începe vineri: figurine din mii de flori, muzică și dansuri stradale
Un regal de culoare, muzică și imagine, așa poate fi descrisă, în câteva cuvinte, cea de-a doua ediție a festivalului „FlorAr“, care va avea loc în perioada 24-26 mai, în centrul Aradului.
Organizatorii, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad au pregătit pentru acest eveniment pe lângă o expoziție impresionantă de flori, imense figurine din flori și concerte și spectacole stradale, care, au legătură cu florile astfel încât toate să se îmbine perfect și să dea impresia, conform temei evenimentului, că „Aradul înflorește“.
Festivalul se va desfășura în Piața Avram Iancu și pe strada Mețianu, unde, din zeci de mii de fire de flori, de toate formele și culorile va fi amenajată o expoziție care se dorește a fi un adevărat spectacol decorativ. Expoziția va fi amenajată din zeci de mii de plante, respectiv 15 sortimente de flori și opt feluri de verdeață. Din acestea vor fi lucrate figurine cum ar fi: două zeițe ale primăverii înalte de cinci metri, poarta de intrare a festivalului, o capelă romană, un cuplu de dansatori, fluturi, mâini împreunate și tablouri realizate în întregime din flori.
Concerte și recitaluri diverse
În cele trei zile ale festivalului, pe o scenă amenajată în Piața Avram Iancu, vor avea loc programe artistice adaptate acestei perioade a anului dar și temei evenimentului.
Astfel, vineri, în prima seară a festivalului, pe scenă vor urca Lavinia Răducanu&Gabi Muzicaș care vor prezenta spectacolul „Despletirea primăverii“, un concert de swing manouche orchestrat și pentru partitura vocală, care omagiază figura emblematică a lui Django Reinhardt, unul dintre cei mai mari chitariști de jazz, compozitor și șef de formație de origine rromă. Tot vineri, Maria Ghiorghiu va prezenta un recital care va cuprinde piese de pe cel mai nou album al său, intitulat „Câmp de lavandă“.
„Poveste simplă“, „Îngerii iubirii“, „Curcubeu“, „Fluturi“, „În armonie“, „Descântec de soare şi de lună“, „Femeia lavandă“, sunt doar câteva dintre cântecele care vor putea fi ascultate pe scena festivalului FlorAr.
Sâmbătă sunt programate recitaluri cu Alexandra Ungureanu și Zoia Alecu. Cunoscuta interpretă de muzică folk, Zoia Alecu, va aduce pe scena festivalului de la Arad cântece de pe cel de-al doilea album al său intitulat „Cărări de maci“.
Spectacole stradale
Spectacolele stradale vor fi una dintre atracțiile acestui festival, astfel, că vor putea fi văzuți pe strada Mețianu, dar și în Piața Avram Iancu, „Bufonii regali“, trei personaje costumate în bufoni, care vor prezenta acrobații și echilibristică pe monociclu, completate de jonglerii și module de plastică coprporală dar și mișcare și dans.
De asemenea, odată cu lăsarea serii, show-urile de lumină vor pune stăpânire pe perimetrul de desfășurare al festivalului.
„Nightingale“ este un act artistic care cuprinde un dans aerian efectuat de o balerină care va fi suspendată într-un cerc în interiorul unei colivii. Personajul va spune o poveste melancolică a unei păsări capturate împotriva voinței ei.
„Light Walkers“ este o formație de trei balerine cu ținute vestimentare cu LED-uri multicolore care vor dansa pe picioroange făcute să arate asemenea poantelor de balet.
FlorAr, 24-26 mai 2019
Piața Avram Iancu, Strada Mețianu
Vineri – 24 mai 2019
15.00 – 15.30 – Bufonii regali
15.45 – 16.15 – Bufonii regali
16.30 – 17.00 – Bufonii regali
17.15 – 18.15 – Bufonii regali
19.00 – 19.50 – Lavinia Răducanu&Gabi Muzicaș - spectcolul Despletirea primăverii
20.00 – 20.50 – Maria Gheorghiu – spectacolul Câmp de lavandă
21.00 – 22.00 Light Walkers
Sâmbătă – 25 mai 2019
11.00 – 11.30 – Bufonii regali
11.45 – 12.15 – Bufonii regali
12.30 - 13.00 – Bufonii regali
13.15 – 14.15 – Bufonii regali
19.00 – 19.40 – Peregrinii
19.50 – 20.30 – Alexandra Ungureanu
20.40 – 21.20 – Zoia Alecu
21.30 – 22.30 – Light Walkers
Duminică – 26 mai 2019
12.00 – 12.30 – Bufonii regali
12.45 – 13.15 – Bufonii regali
13.30 – 14.00 – Bufonii regali
14.15 – 15.15 – Bufonii regali
18.00 – 18.40 – Nightingale