Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Femeie liberale arădene susțin accesul la educație pentru copii și adolescenți

Femeie liberale arădene susțin accesul la educație pentru copii și adolescenți
Comentează 0

În cursul săptămânii acesteia consilierii locali PNL, Adina Dumitrean și Mariana Cismașiu, împreună cu Organizația femeilor liberale au reușit să doneze o întreagă bibliotecă pentru copiii și tinerii de la Oază de Viață în cadrul campaniei „Dăruiește pur și simplu”.

Unul dintre inițiatorii campaniei, Adina Dumitrean, spune că  succesul evenimentului se datorează unui efort comun din partea arădenilor,membrilor din sfera politică și cea administrativă: „Mă bucur enorm pentru sprijinul si suportul de care s-a bucurat campania Dăruiește pur si simplu” din partea colegilor din administrație, din PNL Arad, dar și din partea societății civile. Am reușit în câteva săpămâni să strângem peste 200 de cărți de care vor beneficia cei peste 40 de copii și tineri defavorizați de la Oază de Viață.

Activând în învățământ, știu cât de esențial pentru dezvoltare este accesul la educație, în special la o educație de calitate. Pe lângă faptul că educația le asigură copiilor și tinerilor cunoștiințele și competențele necesare pentru a deveni cetățeni activi și pentru a se simți împliniți pe plan personal, alfabetizarea, în special, contribuie în mod direct la reducerea sărăciei.

            Mereu am considerat că  lectura în viața copiilor este primordială pentru că îi formează așa cum nimic altceva nu cred că reușește. Din păcate, tot mai puțini copii și adolescenți citesc în timpul lor liber. Unii din lipsa timpului, altora pentru că nu le place această activitate, iar alții pentru că nu au la dispoziție cărți sau alte materiale didactice.

Această campanie este doar o picatură în oceanul nevoilor colecțiilor de carte din centrele și asociațiile arădene pentru copii. Împreună cu Organizația femeilor din PNL Arad, cu sprijinul administrației și al tuturor oamenilor care vor dori să doneze o carte pentru o cauză nobilă vom continua aceast tip de campanie”. a declarat Adina Dumitrean, consilier local municipal PNL.


Scrie un comentariu

trimite