Federalii baschetului românesc impun cluburilor reguli dure privind jucătoarele românce! Dar, de unde jucătoare românce?
Unele decizii ale Biroului Federal ale FR Baschet ridică serioase semne de întrebare vizavi de viitzorul sezon al Ligii Naţionale feminine.
Cea mai dură este obligativitatea echipelor de a avea 5 jucătoare străine pe foaie şi...o româncă în teren. Se plusează în Cupa României, acolo unde există regula de a avea 5 jucătoare străine pe foaie şi...2 (DOUĂ) românce în teren. Asta înseamnă că fiecare echipă trebuie să-şi asigure un lot cu maxim 5 straniere şi 7 românce. Întrebarea este, de unde atâtea românce?
E adevărat că argumentul celor ce au decis ar fi că aşa creştem valoarea jucătoarelor de la noi din ţară. Dar, câtă vreme sunt atât de puţine baschetbaliste românce de valoare, şi a căror preţ va creşte artificial în mod substanţial, atunci unele echipe nu vor avea ce alege, şi valoarea scade. Contraragumentul ar fi că oricum echipele de primă ligă trebuie să aibă o formaţie şi în liga secundă, şi acolo se poate creşte viitorul baschetului românesc. Dar, o dată deciziile luate nu pot fi decât contestate de reprezentanţii grupărilor implicate.
Din păcate în loc să simplificăm performanţa, o compşlicăm prin decizii care nu ajută prea mult, ci mai mult încurcă.
P.S.: Şi să nu trecem uşor peste o nouă decizie ciudată la şedinţa din martie a Biroului Federal, atunci când s-a aprobat deazfilierea a nu mai puţin de 10 echipe, pentru lipsă de activitate. Printre acestea ACS BC ICIM Arad,m echipă care nu mai există de ani buni. Şi atunci te întrebi, ce a durat atât pentru ca federalii să o scoată din calcule? Dar la cârcoteli suntem toţi buni...