fARAD 11 a luat startul la Cinema ARTA
În seara zilei de 2 Octombrie, odată cu proiecția la Cinema ARTA a documentarului ”Nasty”, s-a dat startul festivalului de film documentar de la Arad, ”fARAD”, care, iată, fără să ne dăm prea bine seama, a ajuns deja la cea de a 11 ediție. O ediție a cărei tema este Măria sa, SPORTUL și în jurul acestui idol vor gravita cele 12 titluri din programul festivalului.
”Dați-mi voie să-mi exprim bucuria, mulțumirea și recunoștința față de echipa de profesionioniști care s-a ocupat de organizarea acestui proiect cultural, echipă condusă de doamna Corina Șuteu și astă seară avem alături de noi un oaspete pe care ni l-am dorit de mult și iată că acum dorința noastră s-a împlinit, domnul Tudor Giurgiu. Evident că echipa conduă de doamna Corina Șuteu este mai numeroasă, însă, înainte de a-i da microfonul să vă vorbească dumneaei despre detaliile organizării evenimentului și despre oamenii care i-au fost alături, vreau să îi mulțumesc în mod special Elvirei Lupșa, cu care anul acesta am colaborat pentru întâia oară și care la partea organizatorică s-a dovedit desăvârșită”, a precizat Daniela Andreica Pădurean, director executiv al CMC Arad, în deschiderea festivalului.
”Echipa noastră, după cum știți, este o echipă mică și care a început acum 11 ani să organizeze festivalul, Mihai Chirilov, care va modera discuția cu Tudor Giurgiu după filmul pe care îl veți vedea, care este filmul ”Nasty”, un film pe care Tudor Giurgiu l-a regizat alături de alți doi regizori ce au făcut parte din cercetarea de arhivă și din editarea și din conceperea într-adevăr a unui film care, de fapt, e un film despre care cu siguranță veți avea foarte multe întrebări de pus, pentru că nu este doar un film doar despre Ilie Năstase, ci și despre un parcurs al talentului, este un film despre o perioadă din trecutul nostru recent”, a punctat Corin Șuteu, președintele festivalului.
După proiecția documentarului ”Nasty”, ”un film magnetic despre personalitatea și performanțele legendarului Ilie Năstase, dar și despre starea de spirit a unei epoci”, într-o sală plină ochi de lume, regizorul Tudor Giurgiu a răspuns cu amabilitate și empatie numeroaselor întrebări și nelămuriri venite din partea publicului.
Prima seară s-a încheiat cu un cocktail în grădina de vară a Cinematografului ARTA, iar programul viitoarelor proiecții va fi următorul:
3 oct., JOI
18:30 - Boom! Boom!: The World vs. Boris Becker (Part One: Triumph) (r. Alex Gibney), 1h 36’, Premieră RO
20:30 - John McEnroe: In the Realm of Perfection (r. Julien Faraut), 1h 35’ + Q&A cu Julien Faraut
4 oct., VINERI
18:30 - Touché (r. Martina Moor), 1 h 27’ + Q&A Martina Moor
20:45 - Witches of the Orient (r. Julien Faraut), 1h 40’, Premieră RO + Q&A Julien Faraut
16:30 - Copa 71 (r. James Erskine, Rachel Ramsay), 1h 30’
18:30 - Al Doilea Joc (r. Corneliu Porumboiu), 1h 37’
20:15 - Games of the XXI Olympiad (r. Jean Beaudin, Marcel Carrière, Georges Dufaux), 1h 58’
22:00 - Petrecerea de închidere la Cafeneaua Literară Joy's (str. Gheorghe Lazăr, 1)
6 oct., DUMINICĂ
14:45 - The Gamer (r. Jesse Jokinen, Petri Luukkainen), 1h 20’, Premieră RO
16:30 - The Defenders (r. Matthew Bate), 1h 30’, Premieră RO
18:30 - Muhammad Ali: The Greatest (r. William Klein), 1h 50’
20:45 - Over the Limit (r. Marta Prus), 1h 14’