Experiment nereuşit cu tinerii UTA-ei la Ch. Criş

Într-o formulă cu fotbalişti tineri, de garnitură secundă, UTA a capotat la scor în amicalul de la Ch. Criş. Gazdele, pretendente la promovarea în eslaonul trei, aveau la pauză 3-0, după reuşitele lui Lazăr, Ember şi Cigan. Pe final de meci s-au mai marcat 2 goluri, Clej pentru gazde şi Sorato pentru UTA, într-un duel în care Batrâna Doamnă a avut doar 3 fotbalişti de la prima echipă.
„Este normal ca la această dată a pregătirii să avem format nucleul de jucători, dar mai e timp să vedem la lucru unii jucători. În funcție de cum se vor comporta ei în următoarele amicale, dar și la antrenamente, ne vom opri la lotul de 18-19, iar apoi la primii 11", spune antrenorul Cristian Todea într-o spptămână în care UTA a bifat 3 amicale.