Evaluarea activității ISU Arad pe anul 2018
În amfiteatrul Complexului M. al Universtății ”Aurel Vlaicu” a avut loc în dimineața zilei de joi, 17 ianuarie, bilanțul pe anul 2018 al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, bilanț prezentat de către Inspectorul șef al ISU Arad, locotenent colonel Cristian Gârbău, în prezența oficialităților locale și centrale. Iată, în date concrete, care a fost situația anului 2018:
- OBIECTIVE 2018
Pe linie operativă, s-a urmărit dezvoltarea capacităţii de intervenţie prin:
- specializarea şi perfecţionarea personalului din structurile de operative;
- completarea dotării cu tehnică de intervenţie specializată pe tipuri de risc;
- asigurarea operativităţii permanente a tehnicii şi mijloacelor de intervenţie din dotare;
- îmbunătăţirea procesului de dispecerizare a apelurilor de urgenţă.
În domeniul prevenirii situaţiilor de urgenţă s-a urmărit asigurarea şi respectarea măsurilor de prevenire, pregătire şi educare în domeniul situaţiilor de urgenţă la nivelul administraţiilor publice locale, instituţiilor publice, operatorilor economici şi populaţiei prin prioritizarea activităţilor preventive către:
- domeniile educaţiei, ocrotirii sănătăţii, turismului, culturii şi cultelor;
- operatorii economici cu risc ridicat de incendiu sau care desfăşoară activităţi în care sunt implicate substanţe periculoase.
3.1 În domeniul activității preventive
3.1.1 Activitatea de instruire, informare preventivă, exerciții
Activitatea de prevenire s-a axat pe conștientizarea populației, a operatorilor economici și a autorităților publice privind riscul care il generează nerespectarea normelor specifice de apărare împotriva incendiilor.
Pe timpul activităţii de control de prevenire s-au executat şi activităţi de instruire, informare preventivă şi exerciţii de intervenţie pe locul de muncă, ce au constat în:
- 221 de exerciții în care au fost implicate 11 servicii voluntare și 1 serviciu privat pentru situații de urgență;
- 204 instruiri în domeniul situațiilor de urgență (44 la operatori economici, 129 la instituții și 31 la localități);
O importanță deosebită s-a acordat informării preventive în centre comerciale și locuri cu aglomerări de persoane, prin publicarea unui nr. de 5 articole scrise în presă, pe timpul desfășurării activităților de tipul ,,Porți deschise” (Ziua Protecției Civile, Școala Altfel, Ziua Pompierilor din România). Au fost distribuite pliante și materiale informative realizate în cadrul campaniilor naționale de informare și care cuprind recomandări, măsuri de prevenire şi reguli de comportare în diferite situaţii de urgenţă.
De asemenea, s-au organizat și desfășurat 2 concursuri şcolare cu tematică de specialitate, „Prietenii pompierilor” şi „Cu viaţa mea apăr viaţa”.
3.1.2 Controale efectuate
S-au efectuat un total de 535 controale (din care 240 controale inopinate) în care au fost cuprinse: 21 obiective investiţii, 236 operatori economici, 212 instituţii, 31 localităţi, fiind astfel verificate 31 de servicii voluntare respectiv 16 servicii private pentru situații de urgență.
Pe timpul desfăşurării activităţii de control au fost constatate un număr de 1109 deficienţe privind securitatea la incendiu, din care au fost soluţionate pe timpul controalelor 51 şi sancţionate 1079.
3.1.3 Sancţionarea încălcărilor constatate
În cursul anului 2018 au fost aplicate un număr total de 1083 sancţiuni, cuprinzând 937 de avertismente (645 in domeniul apararii impotriva incendiilor, 132 amenzi în cuantum de 285204 lei , întocmindu-se 112 procese verbale de contravenţie.
În cursul anului 2018, au fost contestate în instanţă 3 procese - verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, aplicate de către inspectorii de prevenire, acestea fiind soluționate în favoarea unității sau în curs de soluționare. De asemenea, au fost transmise spre executare silită un număr de 2 procese verbale de contravenţie.
3.1.4 Acordare asistenţă tehnică de specialitate
Ca urmare a solicitărilor scrise sau verbale adresate instituţiei, au fost acordate un număr de 894 asistenţe tehnice, dintre care 881 pe segmentul avizare-autorizare, 13 pe segmentul prevenirea incendiilor.
3.1.5. Activitatea de avizare şi/sau autorizare
În anul 2018 au fost eliberate sau acordate :
- 172 avize de securitate la incendiu;
- 64 autorizații privind securitatea la incendiu;
- 31 acorduri pentru organizarea jocurilor de artificii cu produse pirotehnice.
- 116 puncte de vedere pentru PUD, PUZ, PUG
- 161 alte puncte de vedere privind domeniul de competență;
Au fost respinse 55 de documentaţii tehnice (28 cereri avize de securitate la incendiu și 27 cereri de autorizaţii privind securitatea la incendiu).
Cadrele inspecției de prevenire au participat la:
- 113 comisii analiză documentaţii pentru eliberarea certificatului de urbanism, organizate la Consiliul Judeţean Arad şi Primăria Arad;
- 118 comisii tehnice organizate la Agenţia de Protecţie a Mediului Arad;
- 18 comisii de recepție.
3.2. În domeniul operativ
În 2018 pe teritoriul județului Arad s-au produs 352 incendii , în scădere cu 10 % față de anul precedent dar în creștere cu 6,3 % față de 2016. Din numărul total de incendii 181 s-au manifestat în mediul urban (51%), iar 171 în mediu rural (49%). Stingerea incendiilor a fost asigurată de forțele ISU in 202 cazuri, 84 au fost stinse in cooperare ISU-SVSU, iar la 66 de intervenții au acționat serviciile voluntare pentru situații de urgență. Pe timpul intervenţiilor de stingere a incendiilor au fost salvați 27 de adulți și 4 copii fiind protejate bunuri şi instalaţii în valoare de peste 40,4 milioane lei. Ca urmare a producerii incendiilor au fost înregistrate un număr de 5 persoane decedate și 5 rănite, pagubele produse fiind estimate la peste 8,1 milioane lei.
În funcţie de domeniul de activitate incendiile anului 2018 s-au produs:
- 58 % la gospodarii cetăţeneşti, anexe şi terenuri ale acestora;
- 9,6 % la mijloace de transport şi depozitare;
- 4,2 % în industrie;
- 28,2 % ale domenii de activitate
La locuinţe şi anexele acestora, în anul 2018 s-au înregistrat 222 incendii. Raportat la anul 2017, numărul incendiilor izbucnite la gospodăriile populaţiei a scăzut cu 16 % (263 incendii în 2017).
Din punct de vedere al cauzelor de incendiu cele mai frecvente au fost:
- Jar/scântei - 29,8 %
- Scurtcircuit electric - 28 %
- Flacără – 22,1 %
- Alte cauze - 20,1 %
Pe lângă aceste incendii au mai avut loc un număr de 260 arderi necontrolate (incendii de vegetație uscată) care au necesitat atât intervenția forțelor ISU Arad cât și a serviciilor voluntare pentru situații de urgență.
- PROTECȚIA CIVILĂ
4.1 Activitatea de prevenire
În domeniul prevenirii dezastrelor au fost eliberate 2 avize de protecție civilă, 221 avize pentru efectuarea de transporturi periculoase și a fost soluționată o petiție.
În perioada analizată au fost executate 76 de controale, din care:
- 15 inspecții la obiective care prezintă pericol de accidente majore, în care sunt implicate substanțe periculoase, avțnd ca temă de control respectarea prevederilor Directivei Europene SEVESO III;
- 7 construcții hidrotehnice;
- 1 punct de comandă;
- 22 de adăposturi;
- 31 de localități.
De asemenea, au fost efectuate 12 verificări la localităţi aflate în zona de inundabilitate, 2 verificări la localităţi aflate în zone cu alunecări sau prăbuşiri de teren, au fost acordate 3 asistențe tehnice de specialitate pe segmentul prevenirii dezastrelor, iar 1 ofițer din cadrul centrului operațional a făcut parte din comisia de verificare a lucrărilor de apărare împotriva inundațiilor.
În urma desfîșurării controalelor în domeniul protecției civile, au fost aplicate un număr total de 20 sancţiuni, cuprinzând 18 avertismente și 2 amenzi în cuantum de 585 lei, întocmindu-se 2 procese verbale de contravenţie.
În cursul anului 2018, nu au fost contestate în instanţă procese - verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, aplicate de către inspectorii de prevenire.
4.2. Activitatea de înştiinţare şi alarmare
Lunar, a fost desfășurat câte 1 exercițiu de înștiințare-alarmare la nivel județean, în cadrul activității denumită generic Miercurea Sirenelor, activitate inițiată de IGSU începând cu luna august 2017 și destinată testării mijloacelor existente de alarmare a populației și îmbunătățirii timpului de reacție al autorităților în situații de urgență.
În desfăşurarea antrenamentelor de înştiinţare au fost implicate toate cele 78 de comitete locale pentru situaţii de urgenţă, precum și 11 operatori economici sursă de risc.
Sunt de menționat activitățile executate în cadrul exercițiului de testare a sistemului național RO-ALERT, exercițiu care s-a desfășurat pe parcursul a două săptămâni. Experiența câștigată este una pozitivă, întrucât acest sistem va putea fi utilizat și la nivel județean, prin transmiterea mesajelor chiar din dispeceratul ISU Arad.
4.2. Intervenții pe linie de protecție civilă
În domeniul operativ, pe linie de protecție civilă, 2018 ISU Arad a intervenit la 49 situații de urgență, după cum urmează:
- 13 inundaţii
- 16 intervenții pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteo periculoase
- 20 misiuni de asanare muniţie
Pe linie pirotehnică, în 2018, echipa pirotehnică şi ofiţerul specialist din cadrul unităţii au participat la 20 misiuni de asanare pirotehnică în urma cărora s-au descoperit şi distrus 7 proiectile explozive de diferite calibre, 63 bombe aruncător, 1 grenadă ofensivă, 2 grenade defensive și 170 bucăți cartușe de infanterie de diferite calibre. Ofițerul specialist pe această linie de muncă a condus operațiuni de asanare și în județele Hunedoara și Timiş.
Cele mai semnificative intervenții au fost cele referitoare la inundațiile produse în perioada iulie-august în mai multe localități din județul Arad precum și trei misiuni pirotehnice:
- În data de 22.02.2018, în fostul CAP Bujac din mun Arad , în vederea distrugerii pe loc a unei bombe de aviație de 50 kg și a unui proiectil exploziv cal 152 mm.
- În data de 04.09.2018, a avut loc distrugerea pe loc a unui proiectil exploziv-perforant, cal. 100 mm, cu focosul deteriorat și parțial deșurubat în pădurea din vecinătatea loc. Milova, într-o zonă greu accesibilă;
- În perioada 03 - 05 11.2018 în zona canalului Mureșel a avut loc o misiune complexă de asanare de către echipa pirotehnică a inspectoratului. În total în cele 3 zile au fost asanate 60 bombe de aruncător: 30 buc. cal. 120 mm, 23 buc. cal. 82 mm alungite și 7 buc. cal. 82 mm. Muniția descoperită a fost depozitată temporar și distrusă ulterior în complexul de poligoane Dud-Tauț.
ASISTENȚA MEDICALĂ DE URGENȚĂ - PRIMUL AJUTOR CALIFICAT
Activitatea Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) s-a desfășurat în anul 2018 cu 8 ambulanțe tip B2 pentru prim-ajutor calificat, cu capacitate de transport pacienți, 1 ambulanţă C1 respectiv 2 ambulanţe B2 aparţinând SVSU Nădlac şi Vinga.
În anul 2018 echipajele SMURD din județ au fost solicitate în 7734 situații pentru acordare de asistență medicală, 6595 (87,9%) fiind intervențiile echipajelor aparținând ISU Arad iar 1139 intervenții SMURD SVSU Vinga și SMURD SVSU Nădlac (14,7%).
Cele mai semnificative cifre, în ceea ce privește intervenția SMURD, sunt:
- 387 accidente rutiere din care 72 de intervenţii cu descarcerare și 6 accidente feroviare, la care au intervenit echipajele SMURD;
- 183 de persoane aflate în stop cardio-respirator;
- 808 persoane cu traumatisme;
- 819 persoane cu afecțiuni cardiace,
- 122 de persoane cu intoxicații de diferite etiologii ,
- 14 persoane cu arsuri;
- 416 transporturi interclinice etc..
În total, în anul 2018, au fost asistate 7849 de persoane din care 6581 sunt adulți și 908 copii.
Timpul mediu de răspuns a fost de 8 minute în mediul urban 15 minute în mediul rural.
Anul 2018 a fost unul care a arătat, încă o dată, efectele negative ale îmbătrânirii parcului de autoambulanțe. Au fost perioade importante de timp în care au funcționat doar 6 din cele 11 ambulanțe SMURD, din cauza unor defecțiuni tehnice. Îmbucurător este faptul că, în luna decembrie 2018, 3 ambulanțe noi, de tip B, au fost repartizate unității noastre. Ne așteptăm ca acest fapt să ne ajute să dezvoltăm în continuare conceptul SMURD și să asigurăm un nivel ridicat în asigurarea primului ajutor calificat;
Acestă activitate nu poate da rezultate bune fără un efort continuu pentru pregătirea personalului și o susținere logistică permanentă.
În perioada analizată, au urmat cursuri de pregătire în domeniul asistenţei medicale de urgență 7 subofițeri în cadrul Centrului de formare ISU ,,Banat ,, al județului Timiș (cursul de prim ajutor calificat descarcerare si operaţiuni de salvare - etapa a I a din planul de învăţământ).
În trimestrul IV 2018 a avut loc acreditarea echipajelor SMURD din județ, comisia de acreditare constatând că atât echipajele cât și spațiile și ambulanțele SMURD sunt în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, eliberând autorizația de funcționare valabilă până în 2023. În luna noiembrie a avut loc evaluarea anuală a subofițerilor fiind testați un număr de 235 de paramedici care au urmat cursul de prim ajutor calificat și cursul de extindere competențe.
Activitatea profesională SMURD este atent monitorizată de coordonatorul SMURD, din cadrul Centrului operațional, d-na plt. adj. șef. Stepan Carla.
MANAGEMENT OPERAȚIONAL
Inspectoratul, în calitate de integrator al Sistemului Judeţean de Management al Situaţiilor de Urgenţă, a coordonat acţiunile tuturor factorilor care asigură funcţii de sprijin în gestionarea situațiilor de urgență.
VI.1 Dispecerizarea situațiilor de urgență
În perioada evaluată, personalul ISU din cadrul dispeceratului a gestionat un număr de 15.074 apeluri de urgență recepționate prin SNUAU 112.
În anul 2018 pe teritoriul județului Arad s-au produs 8452 situații de urgență care au fost dispecerizate prin dispeceratul conlocat ISU-SAJ-UPU Arad.
Situațiile de urgență produse au fost următoarele:
- Stingerea incendiilor - 352 (4,16%)
- Arderi vegetație uscată - 260 ( 3,07 %)
- Urgențe medicale SMURD - 7289 ( 86,23%)
- Descarcerare - 72 ( 0,85%)
- Asistență persoane - 139 ( 1,64 %)
- Protecția mediului - 3 (0,03 %)
- Salvari de animale - 10 (0,11 %)
- Asigurarea/Supravegherea zonei de producere probabilă a situației de urgență - 26 (0,3%)
- Alte situații de urgență (Misiuni pirotehnice, inundații, situații generate de fenomene meteo periculoase, evenimente publice de amploare care pot genera situații de urgență) -126 (1,49 %)
- Alte intervenții – 175 (2,07%)
În 329 de solicitări, recepționate prin SNUAU 112, nu s-a intervenit efectiv (reprezentând alarme false, deplasare fără intervenție, forțe întoarse din drum).
Față de anii anteriori, numărul situațiilor de urgență a scăzut cu 9,1 % față de anul 2017 și 0,8 % față de 2016. Toate tipurile de situații de urgență au avut scăderi cu excepția intervențiilor pentru descarcerare care au avut o creștere de 63 % față de anul precedent.
Prin intermediul dispeceratului de la sediul unității dar și cele de la sediile subunităților au fost monitorizate un număr de 2387 transporturi de materiale și deșeuri periculoase (cifră în creștere cu 35 % față de anul precedent).
VI.2 Coordonare și conducere intervenții
Intervențiile anului 2018 au fost conduse de către personalul subofițerii și ofițerii din subunitățile de intervenție, în situații complexe fiind conduse de către personalul grupei operative și ofițeri din comanda unității. În 2018 un număr de 319 intervenții au fost gestionate de către subunitatea de raion, în 6 cazuri a fost necesară intervenția a cel puțin 2 subunități de intervenție, iar în cazul unei situații de urgență (incendiu pe autostrada A1 la limita Arad-Timiș) s-a acționat în cooperare cu forțe și mijloace aparținând ISU Timiș
În anul 2018 cadre și mijloace de intervenție din cadrul ISU Arad au intervenit în sprijin și în alte județe la ordinul IGSU. Cele mai semnificative misiuni de sprijin au fost:
- În perioada 09 – 11.07.2018 un număr de 1 ofițer și 15 subofițeri din Detașamentul Arad cu 6 mijloace tehnice au participat la înlăturarea efectelor inundațiilor produse în județul Sibiu;
- În perioada 16.06 – 26.09.2018 un număr de 20 subofițeri din Detașamentul Sebiș au asigurat cu o ambulanță SMURD tip B2 intervenția pe linie de asistență medicală de urgență pe litoral pe timpul sezonului estival;
- În perioada 30.11-01.12.2018 o autospecială de intervenție cu apă și spumă și o ambulanță SMURD tip B2 încadrate cu 7 subofițeri au asigurat intervenția în municipiul Alba – Iulia pe timpul manifestărilor dedicate Centenarului Unirii;
- În perioada 16-22.12.2018 un număr de 3 subofițeri din Secția Bârzava au fost în misiune în județul Timiș pentru alimentarea cu energie electrică a unor obiective din orașul Făget și comuna Ohaba Lungă, utilizând containerul de iluminat din dotarea subunității;
VI.3 Cooperare interinstituțională
Și în anul 2018 cooperarea cu celelalte instituții din cadrul subsistemului local de management al situațiilor de urgență s-a desfășurat în condiții foarte bune.
Un prim exemplu la care s-a manifestat această cooperare sunt exercițiile interne județene organizate de câte ISU Arad la care au participat instituțiile cu care se cooperează în situații de urgență reale.
Cooperarea s-a manifestat și pe timpul intervențiilor, dovadă fiind participarea la 408 intervenții a personalului din alte instituții ale MAI sau MApN (51 % din totalul intervențiilor – mai puțin SMURD).
De asemenea cooperarea cu instituții precum SGA Mureș sau Direcția de sănătate publică s-a manifestat și pe timpul situațiilor de urgență complexe și aici ne referim la inundațiile care au afectat mai multe localități din județ în perioada iunie-iulie 2018 (Bârzava, Brazii, Chisindia, Petriș, Conop) precum și la intervențiile care au urmat căderilor masive de zăpadă din perioada 15-16.12.2018 când o mare parte din localitățile județului au fost afectate (drumuri blocate, alimentare cu energie electrică).
Activitatea pe linie pirotehnică s-a desfășurat cu sprijinul permanent al IPJ și IJJ Arad, pentru asigurarea misiunilor de escortă, însoțire și pază la locul descopeririri elementelor rămase neexplodate.
VI.4 Exerciții de pregătire și verificare
În afara celor 84 de exerciții lunare organizate și desfășurate la nivelul celor 7 raioane de intervenție, sub conducerea comandanților de subunități, Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunității, împreună cu Centrul operațional județean, a organizat şi desfăşurat 6 exerciţii cu forțe și mijloace în teren sau combinate, în care au fost solicitate componentele județene și locale ale Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență;
În luna octombrie, ISU Arad a participat cu forțe și mijloace în cadrul exercițiului național Seism 2018, care s-a desfășurat pe raza mun. București și a județului Ilfov, încadrându-se în cerințele impuse de Concepția națională de răspuns post-seism.
În toate situațiile, s-a câștigat experiența comună a participării la gestionarea situațiilor de urgență de amploare și o mai bună cunoaștere reciprocă, la nivel interinstituțional.
VI.PREGĂTIRE ÎN DOMENIUL SITUAȚIILOR DE URGENȚA
VII.1 Pregătirea personalului operativ
Formarea profesională continuă a personalului operativ în anul 2018 s-a desfășurat pentru cunoașterea și perfecționarea deprinderilor în ceea ce privește:
- modul de intervenție la accidente cu victime multiple;
- modul de utilizare a motopompelor de mare capacitate;
- modul de utilizare a autospecialei cu funcționalități multiple;
- modul de utilizare a autospecialei de intervenție și salvare de la înălțime;
- cunoașterea și utilizarea containerelor multirisc;
- modul de intervenție la accidente rutiere cu persoane încarcerate.
Situația operativă și experiența intervențiilor proprii au stat la baza discuțiilor sau prelucrărilor de studii de caz ale intervențiilor purtate cu personalul din subordine.
La formarea profesională continuă, în bazele de pregătire şi centrele antrenament și pregătire de specialitate din țară, au participat 120 de cadre militare pentru diferite specialități: stingere, pirotehnic, protecție CBRN, alpinist și scafandru.
VII. 2 PREGĂTIREA ȘI FORMAREA AUTORITĂȚILOR/POPULAȚIEI
Din cele 78 de unităţi administrativ-teritoriale, 76 au înaintat spre avizare inspectoratului judeţean planurile de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă, iar dintre cei 28 operatori economici/instituţii care aveau această obligaţie legală, 20 şi-au îndeplinit-o
S-a planificat participarea unui număr de 77 de persoane din administrația publică locală (primari, viceprimari și secretari) la cursurile organizate la Centrul Zonal de Pregătire Zonală Cluj Napoca. La această activitate de pregătire au participat 43 de persoane (55%);
La cursurile din domeniul managamentului situațiilor de urgență organizate la Centrul Național de Perfecționare a Pregătirii în Managementul Situațiilor de Urgență-Ciolpani, au fost planificate 4 persoane, pe diferite ramuri de activitate, din care au participat 3 (75%).
De asemenea, la nivelul ISU Arad, s-au organizat și desfășurat 5 convocări anuale de pregătire și 11 instructaje cu:
- șefii centrelor operative cu activitate temporară de la localităţi;
- conducătorii operatorilor economici sursă de risc;
- șefii comitetelor locale pentru situații de urgență de la localităţi;
- conducătorii unităților de învățământ;
- șefii SVSU-SPSU;
- personalul Penitenciarului Arad.
- Serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă
În anul 2018 au fost evaluate şi coordonate 13 servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă în vederea obţinerii avizului de înfiinţare în conformitate cu OMAI nr. 96/2016 pentru aprobarea Criteriilor de performanţă privind constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor voluntare şi a serviciilor private pentru situaţii de urgenţă.
Au fost emise un număr de 16 avize pentru şef serviciu voluntar pentru situaţii de urgenţă.
Un număr de 47 de servicii voluntare din cele 78 existente au în dotare autspeciale de stins incendii, totalizând un număr de 62 autospeciale, din care 60 de autospeciale sunt funcţionale.
Dotarea serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă este în strânsă legătură cu fondurile alocate de către consiliile locale şi de modul în care acestea au fost cheltuite.
În luna iunie s-a desfășurat etapa judeţeană a concursurilor profesionale cu serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, participând 7 servicii voluntare şi 4 servicii private pentru situaţii de urgenţă. Pentru etapa interjudeţeană s-a calificat SVSU Secusigiu şi SPS Dual CP SRL.
- Pregătirea preşcolarilor, elevilor şi studenţilor
S-a efectuat în baza ”Protocolului privind pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă a copiilor, elevilor şi studenţilor din învăţământul preuniversitar şi superior” nr. 62170/9647/2013, încheiat între Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Educaţiei Naţionale, precum şi a Planului anual de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă pe anul 2018S-au desfășurat concursurile cercurilor tehnico-aplicative de elevi:
Pregătirea în unităţile de învăţământ a beneficiat de o atenţie distinctă, iar pentru o planificare şi organizare eficientă a pregătirii în unităţile de învăţământ, în anul 2018 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al Judeţului Arad şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad au pus în aplicare un program comun ce a cuprins, diverse activități din care amintesc:
- 26 de exerciții de alarmare și evacuareîn caz de incendiu sau cutremur, la care au fost implicate peste 8500 de elevi, studenți și cadre didactice;
- concursuri școlare cu tematică de specialitate: ”Prietenii Pompierilor”, ”Cu viaţa mea, apăr viaţa!”
- Organizarea de activităţi comune (vizite: Ziua porților deschise) cu ocazia sărbătoririi unor date sau evenimente importante: Ziua Protecţiei Civile, Ziua Pompierilor, Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului la Dezastre;
- Organizarea de activităţi pe timpul activităţilor extra-curriculare “Săptămâna altfel”;
- În perioada 17-18 mai 2018, în Tabăra de copii şi tineret Căsoaia s-a desfăşurat faza judeţeană a concursului cu tematică de protecţie civilă ,, Cu viaţa mea apăr viaţa”, la care au participat 8 echipaje (40 participanţi) la categoria ,, Gimnaziu”, câştigătoarea concursului fiind Şcoala Gimnazială ,,Andrei Şaguna” din localitatea Andrei Şaguna şi 10 echipaje (50 participanţi) la categoria ,, Liceu” , primul loc fiind ocupat de către echipajul Liceului Tehnologic ,,Stefan Hell” Sântana;
În anul 2018 am continuat activitățile de recrutare de noi candidați în cadrul programului de voluntariat ”Salvator din pasiune”, semnând contracte de voluntariat cu încă 29 de voluntari, care au urmat cursuri de pregătire. Cei 60 de voluntari care activează în cadrul programului la ISU Arad au fost implicați în acţiunile desfăşurate de inspectorat sau de subunităţi.
SUPORT
8. 1 RESURSE UMANE
În prezent, sunt vacante 70 funcţii, din care 4 de conducere si 66 de execuţie. Dintre funcţiile vacante, 17 sunt de ofiţeri, 2 de maiştrii militari, 48 de subofiţeri şi 3 de personal contractual
În anul 2018 au fost recrutaţi 35 de candidaţi pentru Facultatea de Pompieri și Școala de subofițeri de pompieri și protecție civilă, dintre aceștia fiind admişi 6.
Media de vârstă a personalului militar este de 38,47 ani (la bărbaţi media de vârstă este de 38,51 ani, iar la femei media de vârstă este de 40,14 ani). La personalul contractual media de vârstă este de 52,75 ani
Din punctul de vedere al pregătirii profesionale a personalului, în anul 2018 un număr de 131 de cadre militare au participat / absolvit diferite forme de pregătire / perfecţionare organizate în ţară sau în străinătate
În anul 2018, unitatea s-a înregistrat cu 3 accidente de muncă.
8.2 LOGISTICĂ
Din punct de vedere al dotării pe linie tehnică și echipament de protecție și de lucru, unitatea a primit următoarele:
a) din achizițiile făcute de IGSU și MAI:
- 1 – autocamion cu sistem hidraulic de încărcare/descărcare cu cârlig;
- 1 – container suport logistic al intervenției tip II căutare-salvare;
- 1 – container suport logistic al intervenției tip IV-iluminat;
- 1 – autospecială de intervenție și salvare de la înălțime 42+/-3 m;
- 3 – ambulanțe de tip B 4×4, Volksvagen Transporter T6;
- 1 - autospecială pentru păstrarea temporară și transport în regim frigorific (morgă mobilă);
- 1 - motopompă remorcabilă de mare capacitate tip NOVUS 600 MPS;
- 60 – cască de protecție pentru pompieri
- 112 perechi – cizme scurte cu branț metalic;
- 124 - aparate izolante prevăzute cu sistem de alarmă în caz de lipsă a mișcării
- 67 combinezoane tip SMURD;
b) din fondurile Consiliului Judeţean Arad:
- 1 - remorcă transport autovehicule trailer;
- 2 - motofierăstrae cu disc;
- 1- aparat aer condiționat;
- 5 - imprimante multifuncționale.
Gradul de acoperire al necesarului calculat de autospeciale de stingere incendii, dintr-un necesar de 82 avem un existent de 41 din care 24 cu normă îndeplinită.
S-au executat și recepționat lucrări de reparaţii curente la clădiri şi instalaţii în valoare de 153 mii lei constând în : reparaţii punct termic, geamuri, uşi, obiecte sanitare, gresie faianţă, calorifere.
În vederea eficientizării activităţii inspectoratului Consiliul Judeţean Arad a aprobat un buget de 443.000,00 lei din care au fost cheltuiţi 411.861,00 lei (materiale consumabile, reparații, piese de schimb, plată servicii, încălzire, întreținere imobile)
8.3 FINANCIAR
În anul 2018 inspectoratul a primit alocaţii de la bugetul de stat pentru finanţarea cheltuielilor de personal și a cheltuielilor pentru bunuri și servicii în valoare de 37.435.500 lei, din care: “Cheltuieli de personal”: 36.166.800 lei, “Bunuri şi servicii”: 1.268.700 lei.
În bugetul aprobat, utilităţile dețin o pondere de 28 %, piesele auto de 15%, reparațiile curente de 26%, obiectele de inventar 9%, diferența reprezentând alte cheltuieli de întreținere a tehnicii de lupta si de funcționare in bune condiții a unitații.
S-au virat integral şi la timp veniturile aferente bugetului de stat și s-a asigurat plata integrală şi la timp a drepturilor de personal şi a cheltuielilor de deplasare în limita bugetului aprobat.
8.4 JURIDIC
Începând cu luna iunie a.c., postul de consilier juridic a fost ocupat prin concurs, de d-na Slt. Melania Demeter.
Volumul de activitate privind reprezentarea şi apărarea intereselor inspectoratului în faţa instanţelor judecătoreşti a fost reprezentat de un număr de 10 dosare aflate pe rol. De asemenea au fost verificate și avizate pentru legalitate 36 de contracte și acte adiționale precum și 111 ordine de personal.
8.5. PSIHOLOGIC
În anul 2018 s-au efectuat 782 evaluări psihologice periodice ale cadrelor militare din ISU Arad, conducătorilor auto ISU Bihor şi Instituţia Prefectului jud. Arad, reprezentând 100% din cadrele care sunt evaluate de către psihologul unităţii.
Activitatea ofițerului specialist a constat în participarea în comisia de evaluarea psihologică a candidaţilor înscrişi pentru Şcoli Militare şi a candidaţilor înscrişi pentru concursurile din sursă externă din 7 judeţe - Centrul Zonal de evaluare Bihor (aprox.2000 candidaţi) precum și în realizarea a numeroase sondaje de opinie, sondaje DGA privind fenomenul corupţiei în MAI, studii privind analiza muncii, traduceri şi adaptări a unor teste psihologice orientate pe cadrele militare. De asemenea au fost publicate numeroase articole cu teme de psihologie în revistele MAI şi cele de specialitate. Au fost prezentate numeroase teme psihologice la simpozioane şi conferinţe.
- AFACERI ERUROPENE, ASISTENȚĂ ȘI RELAȚII INTERNAȚIONALE
Principalele activități pe linie de relații internaționale în anul 2018 au fost:
- Participare la cursul ,,Coordonare la nivel superior” a mr. Deacu Adrian, în perioada 15-20.04.2018, în localitatea Schloss-Laubegg, Austria
- Participarea inspectorului șef la festivitățile ocazionate de împlinirea a 130 de ani de la înființarea subunității de pompieri Szeghalom jud. Bekes, Republica Ungară în data de 03.05.2018
- Participarea unei delegații condusă de col Kiss Andras inspectorul sef al Directoratului de protecție împotriva catastrofelor Bekes la manifestările ocazionate de sărbătorirea Zilei de 13 septembrie – Ziua pompierilor - 11.09.2018;
De asemenea, în perioada 12-19.10.2018, două cadre din unitate (col. Turcuș și cpt. Avrămescu) au îndeplinit funcția de ofițer în rețeaua națională Host Nation Support la punctul de trecere a frontierei Nădlac II pentru echipele internaționale care au participat la exercițiul EURO Modex de la București conexat cu exercițiul național SEISM 2018.
- INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
O importanţă deosebită s-a acordat informării opiniei publice privind misiunile și acţiunile inspectoratului, a evenimentelor care au avut loc în zona de competenţă şi cauzele producerii acestora, precum şi măsurile de prevenire ce trebuie respectate în asemenea cazuri, cu accent pe conduita populaţiei în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.
Pe această cale mulțumim reprezentanților mass-media pentru obiectivitatea prezentării activității inspectoratului și pentru sprijinul acordat în tranmsiterea recomandărilor noastre către populație , în ceea ce privește măsurile de aplicat în domeniul prevenirii situațiilor de urgență.
În anul 2018 au fost înregistrate 20 de solicitări în baza Legii 544/2001, fiind soluționate în termenul legal.
Vizibilitatea inspectoratului s-a transpus în cele peste 1600 de apariţii, astfel: 1051 în presa scrisă şi cea on-line; 303 la posturile locale şi centrale de televiziune; 613 la posturile locale şi centrale de radio.
- OBIECTIV PENTRU ANUL 2019
Având în vedere Hotărâre de Guvern nr. 951 din 15 decembrie 2016 privind aprobarea Strategiei de consolidare şi dezvoltare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă pentru perioada 2016-2025, unitatea noastră, ca structură subordonată a IGSU, are ca obiectiv fundamental: consolidarea şi dezvoltarea ISUJ Arad în vederea creşterii capacităţii operaţionale şi de răspuns, reducerii impactului efectelor situaţiilor de urgenţă asupra comunităţilor şi îmbunătăţirii calităţii misiunilor executate în folosul populaţiei.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Purtător de cuvânt - maior Pleşca George