Europarlamentarul Gheorghe FALCĂ: Fifor minte din nou și luptă împotriva Aradului!
Europarlamentarul Gheoghe FALCĂ (PNL - PPE ) reacționează la acuzele lansat în spațiul public de către senatorul de Arad Mihai Fifor, referitoare la potențiala investiție Skoda. FALCĂ subliniază în mod clar că „obiceiul minciunilor pesediste, de care orice român este sătul, e continuat de Fifor care scoate de la sertar o hârtie din care nu înțelege nimic”.
Fostul primar al Aradului explică: „Adresa președintelui EPP, Manfred Weber, către Comisarul European pentru Competiție Margrethe Vestager, se referă la inoportunitatea unei investiții Volkswagen in Turcia, atâta timp cât în atenția constructorului auto german au fost și țări din UE, «precum Bulgaria». Astfel, din scrisoare nu reiese că Volkswagen ar fi ales deja Bulgaria ca loc de construcție a fabricii, odată cu retragerea din Turcia, așa cum, în mod mincinos, Fifor și pesediștii lui încearcă să convingă”.
În ceea ce privește acțiunea lui Fifor „împotriva Aradului”, europarlamentarul FALCĂ spune: „Fifor și-a pierdut chiar și încrederea din interiorul propriului partid, senatorul ce a produs pentru Arad doar minciuni fiind trecut pe linie moartă după căderea Guvernului. Acest senator adus la Arad s-a dovedit, prin acțiunile sale, a fi un dușman al orașului și al arădenilor”.
Europarlamentarul Gheorghe FALCĂ a transmis că va organiza o conferință de presă în care va veni cu documente privind „implicarea acestui așa-zis senator de Arad în blocarea investiției pentru care, personal, am negociat. Un om care nu are suflet pentru Arad, care nu a luptat niciodată pentru orașul nostru și care și-a urmărit mereu interesele personale. Acesta este Fifor și voi arăta cu ce terenuri umblă prin București pentru ca investiția să nu ajungă în orașul pe care a demonstrat în toți acești ani că nu-l iubește, ci din contră luptă împotriva lui”.