Ești antreprenor arădean? Ești suporter? UTA este echipa ta? Dacă da, o poți susține redirecționând o parte din impozitul pe profit care oricum îți este luat de stat
Suporterii arădeni care doresc să-și sprijine financiar echipa de suflet, o pot face cu un efort minim, completând un simplu formular prin care redirecționează o parte din impozitul pe profit spre AFC UTA Arad.
Vrei să contribui pe bune la susținerea echipei fanion a Aradului?
Nu doar prin vorbe, ci și prin fapte!
Nu te costă nimic!
Doar câteva minute prin care redirecționezi o parte a impozitului pe profit dinspre bugetul de stat spre UTA...
Poți să devii sponsorul echipei fanion a Aradului fără niciun efort financiar din partea ta.
Din banii pe care i-ai plătit deja sau îi vei plăti ca impozit la bugetul de stat, poți redirecționa o parte UTA-ei fără să te atingi de venitul real al firmei.
Cum?! Foarte simplu: Redirecționarea se realizează prin depunerea Declarației 177 .
Termenul final de depunere a Declarației este 25 iunie 2024.
Companiile plătitoare de impozit pe profit, care depun declarația pe impozitul pe profit pentru anul fiscal 2023 și care nu au acordat credit fiscal privind sponsorizarea în limitele prevăzute de lege (fiindcă nu au efectuat sponsorizări), pot redirecționa din impozitul pe profit pentru anul 2023, plătit deja la bugetul de stat, o sumă egală cu diferența dintre limita prevăzută de lege (minimul dintre 0,75% din cifra de afaceri și 20% din impozitul pe profit) și sumele privind sponsorizarea pentru care au beneficiat de reducerea impozitului pe profit.
Concomitent cu depunerea Declarației 177 trebuie întocmit și un contract de sponsorizare între compania plătitoare de impozit pe profit și entitatea sponsorizată.
În contractul de sponsorizare la articolul cu privire la ”Plată”, trebuie trecută ”Suma care face obiectul sponsorizării va fi redirecționată de către ANAF, conform Ordinului 1679/2022, în contul bancar al beneficiarului: AFC UTA ARAD, deschis la Banca Transilvania”. Suma care face obiectul sponsorizării reprezintă suma redirecționată și inserată în Declarația 177.
Contact: club@uta-arad.ro