E.S. Yu Jiang, ambasadoarea R.P. Chineze în România, la Arad: „Vrem ca dezvoltarea Chinei să însemne o dezvoltare comună cu partenerii noștri”
E.S. Yu Jiang, ambasadoarea R.P. Chineze în România s-a aflat, ieri și astăzi, la Arad, pentru a celebra împreună cu arădenii 70 de ani de relații diplomatice și de prietenie între România și China și 15 ani de la debutul parteneriatului de prietenie și colaborare. E.S. Yu Jiang s-a întâlnit cu autoritățile locale și a participat la o conferință de presă la sediul Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, condus de prof. univ. dr. Lizica Mihuț.
La debutul întâlnirii, prof. univ. dr. Lizica Mihuț i-a prezentat E.S. Yu Jiang un album dedicat Aradului, tradus în engleză și chineză, trei volume dedicate culturii și civilizației chineze, o carte despre medicina tradițională chineză tradusă în limba română și o carte de poezie tradusă în chineză. „Ne-au bucurat mult gândurile dumneavoastră pentru prezent și viitor în ceea ce privește realațiile dintre Arad și China. Anul acesta se împlinesc 70 de ani de prietenie și relații diplomatice între România și China. Forumul nostru a fost înființat tocmai cu acest prilej. În luna noiembrie vom organiza a V-a ediție a Simpozionului Cultura și Civilizație Cineză. Dialoguri deschise Româno-Chineze, ediție dedicată în acestui eveniment, cât și împlinirii a 15 ani de relații consolidate între țările noastre. Cu acest prilej va apărea și a IV-a carte dedicată relațiilor de prietenie româno-chineze. Vreau să vă adresez invitația să participați la simpozion”, a spus prof. univ dr. Lizica Mihuț, care a ținut în același timp să mulțumească oaspetelui pentru modul în care a primit propunerea de a se realiza un schimb de elevi între un liceu arădean și o instituție similară de învățământ din China.
Aradul, plin de potențial
E.S. Yu Jiang a vorbit despre posibilitățile de colaborare româno-chineză, despre întâlnirile pe care le-a avut cu autoritățile locale și despre surprizele plăcute pe care le-a avut la Arad. „Am venit pentru a sărbători împreună 70 de ani de relații diplomatice româno-chineze, dar am avut mai multe surprize plăcute din partea dumneavoastră. Am observat că Aradul este un centru multicultural, multietnic și multiconfesional, e un loc plin de energie și plin de potențial de dezvoltare. Am venit pentru a promova colaborarea româno-chineză, să stabilim măsuri pragmatice în acest sens, astfel încât am avut întâlniri cu președintele Consiliului Județean Arad și cu primarul municipiului”, a declarat E.S. Yu Jiang. În continuare aceasta a vorbit despre întâlnirile pe care le-a avut după preluarea mandatului de ambasador, despre importanța presei care poate contribui la întărirea relațiilor de prietenie dintre cele două țări, despre faptul că în viitorul apropiat președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România va vizita China și despre rolul pe care îl poate juca Aradul în relațiile dintre cele două țări. „Prin poziția pe care o are Aradul, acesta poate juca un rol important în interconectarea dintre lumea orientală și lumea occidentală. Dorim să depunem eforturi pentru a exploata acest potențial important. Astăzi am discutat cu președintele Consiliului Județean și cu primarul municipiului pentru a implementa o colaborare între firmele noastre de producție și dumneavoastră, să găsim o complementaritate. Suntem în discuții cu privire la câteva proiecte importante”, a mai spus oaspetele. E.S. Yu Jiang a ținut să menționeze că în ceea ce privește numărul de turiști China reprezintă cea mai importantă resursă turistică din lume. Dacă în Ungaria vin 250.000 de turiști pe an, în Cehia - un milion, în Croația - 300.000, din păcate în România numărul turiștilor chinezi nu trece de 10.000 pe an. „Trebuie să stabilim o rețea turistică inclusiv în România. În discuție sunt o serie de măsuri, se intenționează să se invite presa din China să vină în România să filmeze emisiuni turistice. Oriunde merg, turiștii noștri cheltuie bani mulți. De asemenea, ne dorim să încurajăm exportul către China a unor produse de calitate. Într-un cuvânt, vrem ca dezvoltarea Chinei să însemne o dezvoltare comună cu partenerii noștri”, a încheiat E.S. Yu Jiang.
Mai trebuie spus că la întâlnirea de la Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze au mai participat membrele Asociației Con Brio, reprezentanții Școlii Postliceale Sanitare, Monica Fufezan, directorul general al Moda SA, și Anca Ardelean, o arădeancă care a făcut facultatea în China, unde a petrecut cinci ani.