Era Ticăloșilor Transpartinici
La două luni după ce publica romanul ”Cel mai iubit dintre pământeni”, roman în care stigmatiza ERA TICĂLOȘILOR, teleormăneanul Marin Preda murea misterios la Casa de Creație de la Mogoșoaia. Și s-a speculat atunci (1980) îndelung cum că scriitorul ar fi fost ajuns de mâna lungă a Securității, sau chiar că s-ar fi amestecat ”agenturili” sovietice. Însă, adevărul pur și simplu e că Marin Preda și-a făcut-o cu mâna lui, cu care a tot dus paharul la gură, trăind o viață cu totul schizoidă, artistul din el demascând sistemul pervers comunist, în vreme ce descurcărețul cetățean Marin Preda era, deopotrivă, DEPUTAT în Marea Adunare Națională (Parlamentul de atunci), cu avantajele materiale ce decurgeau din această poziție (nu chiar 37 de cabane de vânătoare, câte îi dăduse PCR lui M. Sadoveanu, căci maestrul Sadoveanu fusese însuși președintele MAN ...) și director al Editurii ”Cartea Românească”.
Căci, se pare că, oricât de ticăloșit ar ajunge un om, rămâne mereu, undeva într-un colț al sufletului său, o instanță lucidă, care nu poate fi cu nici un fel de justificări păcălită și care-i pune oglinda în față atunci când se așteaptă el mai puțin. Iar ”Mon cher” (cum era poreclit prozatorul), încerca să aburească mereu acea oglindă cu vodcă, până în dimineața fatală, când a fost găsit înecat în propria-i vomă.
Dar dacă Marin Preda avea cel puțin scuza că acela era sistemul comunist, în care era el obligat să trăiască și să-și scrie cărțile, noi, astăzi, ce scuze am mai avea, dacă sub privirile noastre nepăsătoare, ERA TICĂLOȘILOR TRANSPARTINICI s-ar instaura în România?
Căci nu vreo miză politică vizionară și nici subtile idei doctrinare îi mână în luptă pe cei care vor modificarea legilor justiției și schimbarea din funcție a șefei DNA, Laura Codruța Koveși, ci posibilitatea de a fura de la statul român cu cât mai puține riscuri.
Că, întâmplător sunt acum la putere sau mâine vor fi în opoziție, contează pentru ei mai puțin, când mirajul pe care-l văd în fiecare dimineață mijând la orizont e BANUL PUBLIC. Și aici intuiesc o continuitate subterană cu ERA TICĂLOȘILOR din regimul comunist.
Să mă explic, simplificând la maxim: Pe vremea defunctei R.S.R. (Republica Socialistă România) orice român cumsecade, ce dorea să aibă o situație materială cât de cât satisfăcătoare, trebuia să se ”descurce”. Iar ”descurcatul” presupunea să furi de la statul român, care stat era una cu partidul comunist. Așa că DESCURCĂREȚII erau priviți admirativ de societate, atât pentru ingeniozitatea de a fi șterpelit de la stat, cât și pentru curajul de a fi subminat un pic puterea economică a partidului comunist. Și absolut nimeni nu îi percepea pe DESCURCĂREȚI ca pe niște hoți, cum de altfel, nu se percepeau nici ei înșiși.
Or, această atitudine față de stat, privit ca ”o vacă de muls”, s-a prelungit subteran până astăzi, iar pe Adrian Năstase, Elena Udrea, Liviu Dragnea, Dorin Cocoș, Viorel Hrebenciuc, Sorin Blejnar, Dan Voiculescu sau Nicolae Ioțcu nimeni nu și-i poate imagina furând portofelul cuiva în tramvai sau ciordind într-un supermarket. Și nu se visează astfel nici ei, nici măcar în cele mai negre coșmaruri! Și totuși sunt hoți și borfași ordinari, care au furat cât au putut de mult de la stat, ”uitând” că statul de azi nu se mai condundă cu statul-partid de ieri, care la acea vreme ne condamna pe toți (harnici și leneși deopotrivă), ne obliga la un egalitarism umilitor și dacă ieri putei fi privit admirativ, că fentai acel stat totalitar, astăzi, furând statul, furi din viitorul țării, furi practic din buzunarul tinerilor.Numai că pe hoții de astăzi nu prea cred că-i interesează viitorul tinerilor României, când își iau proprii copii tovarăși la hoții.
Așa că tinerilor acestei țări mi se pare că li se deschid în față doar două căi: să iasă rapid în stradă și să protesteze hotărâți față de modificările legilor justiției și față de intenția de a o schimba din funcție pe Laura Codruța Koveși, simbol al luptei anticorupție, sau, aidoma lui I.L. Caragiale, să se urce urgent în trenul de Berlin și să repete vorbele lui Conu Iancu, adresate ministrului de externe de atunci, Barbu Ștefănescu Delavrancea, prietenul ce l-a condus la gară plângând:
”- Lasă-i să moară proști”, mon cher!
Vasile Zărăndan