Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Elevii Liceului Tehnologic ,,FRANCISC NEUMAN” Arad, au sărbătorit ,,MICA UNIRE” la Complexul Muzeal Arad

Elevii Liceului Tehnologic ,,FRANCISC NEUMAN” Arad, au sărbătorit ,,MICA UNIRE” la Complexul Muzeal Arad
Comentează 0

Elevii Liceului Tehnologic ,,Francisc Neuman” Arad, au desfășurat, cu ocazia Zilei de 24 ianuarie o activitate extrașcolară, în cadrul secției de istorie a Complexului Muzeal Arad. Muzeograful Adelina Stoenescu, a prezentat elevilor importanța actului Unirii de la 24 ianuarie 1859, a evidențiat personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a pus accent pe elemente de modernitate precum legea instrucțiunii publice și legea rurală. În același timp a adus informații legate de viața, tradițiile, costumul popular românesc.
În cea de-a doua parte a activității,  Anda Nacu, voluntar la Asociația ”Noua Acropolă” Arad, a desfășurat cu elevii un atelier handmade având ca obiectiv readucerea în actualitate a tradițiilor românești. Elevii au muncit pe grupe, realizând cu ajutorul materialelor puse la dispoziție (ață, mărgele, gherghef, ace), diverse podoabe cu motive tradiționale românești.
Elevii participanți, în număr de 22, din clasele V-VIII, de la Liceul Tehnologic ,,Francisc Neuman” Arad, au fost însoțiți de prof. Marcela Cherecheș și prof. Cosmin Julan. 
Prezenta activitate extrașcolară, desfășurată într-un cadru nonformal este o completare bine venită activității instructiv-educative din cadrul orelor de curs, dezvoltând elevilor cunoștințele, spiritul patriotic, respectul față de înaintași și apartenența națională.
 

Galerie foto (7)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite