Elevii arădeni ar putea intra în vacanţă forţată din cauza coronavirusului
Virusul chinezesc obligă autorităţile să ia măsuri drastice pentru a stopa răspandirea sa. Este posibilă suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ din ţară. Comitetul Naţional Special pentru Situaţii de Urgenţă se reuneşte astăzi de la ora 16:00 pentru a lua o decizie cu privire la acest aspect. Consiliul Naţional al Elevilor militează pentru suspendarea cursurilor din şcoli motivând că unităţile sunt nepregătite, în multe dintre acestea neexistând nici măcar săpun sau dezinfectaţi: „Reprezentații elevilor din România solicită suspendarea cursurilor timp de două săptămâni, ca măsură preventivă pentru a împiedica răspândirea Coronavirus în comunitățile școlare. Suntem de părere că autoritățile trebuie să își asume această măsură în vederea protejării cetățenilor, întrucât școlile din România devin reale focare de infecție, iar situația de criză în care ne aflăm nu descrie mediile de învățare ca fiind sigure pentru beneficiarii direcți ai educației”, transmit reprezentanții Consiliului Național al Elevilor.
Conform unor surse ale digi24.ro, decizia va fi în favoarea suspendării cursurilor din 10 martie până după Paşte, adică după 17 aprilie. Momentan o decizie certă nu s-a luat, surse din Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad informându-ne că cel mai probabil cursurile nu se vor suspenda.