Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Eficiență fără spectacol

Eficiență fără spectacol
Comentează 0

UTA a lăsat , luni, aceeași impresie ca și în meciul de la Brăila, șansa a fost că Metalul Reșița a fost cu ceva mai slabă ca  Dacia Unirea . Parcă tras la indigo, debutul meciului i-a aparținut în totalitate alb-roșiilor, aceștia lăsând impresia că vor marca atunci când vor ei, Petre  lovind în minutul 5 cu largul concurs al portarului de duzină reșițean, Ignat. ” Am avut șansa să marcăm primul gol repede”, au fost cuvintele lui Laurențiu Roșu. Mare adevăr, pentru că până spre finalul partidei, UTA a intrat în jocul oaspeților ( dacă a existat vreun asemenea joc) și nu au mai arătat aproape nimic. A venit minutul 16 împreună cu ” ajutorul” fundașului rețitean Radu , acesta deviind cu capul în proprie poartă mingea trimisă din lovitură liberă de către căpitanul UTA-ei, Alin Gligor.

A urmat o perioadă de acalmie, în care nu s-a jucat nimic, pase interminabile ale lui David spre propriul portar, incursiuni haotice ( cuvânt repetat des și de crainicul televiziunii) ale lui Strătilă, munca stearpă a lui Chindriș la mijlocul terenului, jocul modest al tinerilor Jorza și Robert Vâlceanu, accidentările dese ale lui Copil . Dacă ar fi să remarcăm pe cineva , ne-am opri putin la Filaret și la Gligor, dar dacă într-un meci disputat împotriva unei echipe ” a nimănui” suntem nevoiți să remarcăm doi fundași, concluzia e clară. 

Cu toate că UTA a mai înscris de două ori spre finalul partidei prin același Petre nu face altceva decât să-l salte pe Petre pe primul loc în clasamentul golgheterilor ligii a II-a, dar greul de-abia începe. Meci la Mioveni , apoi acasă cu Brașovul vor fi două examene foarte importante în lupta pentru promovare.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite