”EDUCAȚIA FIZICĂ ȘI SPORTUL – PREZENT ȘI PERSPECTIVE”
A XIV-a ediție a sesiunii internaționale de referate și comunicări științifice ”Educația fizică și sportul-prezent și perspective”, și-a încheiat lucrările duminică 20 noiembrie.
Evenimentul desfășurat la Liceul Tehnologic ”Sava Brancovici” din Ineu și devenit o carte de vizită a Asociației Profesorilor de Educație Fizică și Sport din județul Arad, s-a desfășurat cu sprijinul Consiliului Județean/Centrului Cultural Județean Arad, fiind rezultatul unui proiect derulat din finanțări nerambursabile, linia de finanțare: educație și sănătate.
Parteneri în desfășurarea acestui proiect au mai fost: Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității de Vest ”Vasile Goldiș” Arad, Inspectoratul Școlar județean și Asociația Educatio.
Și la această ediție, echipa de conducere a proiectului, formată din profesorii: Marius Cirin-responsabil de proiect, Francisc Schmidt, Olimpia Ancateu, Mihaela Chira,
Octavian Lupei-membri, s-au străduit să alcătuiască un program variat și interesant.
Spre exemplificare, enumerăm doar câteva puncte de interes din program:
Lansarea numărului 28 al revistei Olimpia, organul publicistic al Asociației Profesorilor de Educație Fizică și Sport din județul Arad, care cuprinde în paginile sale, teme variate: de la cercetare, opinii, consultații etc., până omagierea unor colegi plecați prematur dintre noi, printre care, fostul handbalist și profesor Ștefan Deacu, precum și a așa zisului cronicar al sportului arădean, profesorul Tiberiu Țiganu.
Doamna conferențiar doctor Doina Moț din Timișoara, fosta mare voleibalistă a României, a arătat celor prezenți, importanța educației prin olimpism, și în calitate de autoare, a lansat în acest cadru, două cărți: Valorile olimpismului și Învinge-te pe tine însuți!, lucrări primite cu mult interes.
Domnul conferențiar doctor Francisc Schmidt de la Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” Arad, a expus auditoriului, ”Planuri cadru noi-programe școlare noi”.
- Lucrarea a lămurit numeroase aspecte privind volumul orelor de educație fizică și conținutul acestora, deoarece domnia sa, face parte din grupul de lucru constituit de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, în vederea elaborării programelor şcolare aferente noului curriculum şcolar și de asemenea este membru al comisiei naţionale de specialitate al aceluiași minister.
Zsolt Torok, sosit direct de pe Himalaya, a arătat participanților, istoria cuceririi vârfului Peak 5, care nu a mai fost atins niciodată de om. O performanță incredibilă, realizată de doi români, printre care și invitatul nostru, care au numit traseul ales pentru această ascensiune, Romanian Flame.
Realizarea lor este cu atât mai remarcabilă, dacă ținem cont că șapte expediții înaintea lor, n-au reușit acest lucru.
Voluntarii străini din cadrul Asociației Educatio și Organizația Tinerilor cu Inițiativă au prezentat proiectele la care lucrează la noi în țară, precum și lucrări din diverse sporturi.
Work-shop-ul, Oina-sportul național al românilor, condus de inimosul profesor Octavian Lupei, a avut pe lângă partea teoretică și o activitate practică, în care voluntari străini și alți doritori, au deprins tainele acestui sport.
Filmul Ecoturism nautic 2016, realizat de profesoara Mihaela Chira, a dezvăluit încă o dată celor prezenți, frumusețea Parcului Natural Lunca Mureșului, constituindu-se întro pledoarie pentru practicarea acestui gen de turism, întro zonă încă destul de puțin cunoscută a județului nostru.
Considerăm că și această ediție a simpozionului internațional ”Educația fizică și sportul – prezent și perspective”, a fost o reușită, pe lângă achizițiile de ordin intelectual și motric, cu care au plecat, participanții bucurându-se de ospitalitatea și de atmosfera frumoasă, creată de inimoasele gazde, directorul Liceului Tehnologic ”Sava Brancovici” din Ineu, profesorul de educație fizică Ioan Nicodin și doamna Dana Budea-Bercea, care s-au îngrijit ca celor prezenți să nu le lipsească nimic.
C. P.