Ediție a emisiunii „Tânăr în Europa” – Radio France International România, realizată la Liceul Tehnologic ,,Francisc Neuman” din Arad
Vineri, 13 septembrie 2019, Liceul Tehnologic ,,Francisc Neuman” Arad a fost gazda emisiunii Tânăr în Europa, difuzată la Radio France International România. Transmisiunea a fost realizată live pe pagina de facebook a RFI România în intervalul orar 11,30-13,00. Emisiunea a fost moderată de doamna Andreea Orosz.
Tema abordată în cadrul emisiunii a fost „Mobilitățile Erasmus+ în licee, beneficii și provocări”. Au participat în calitate de invitați următorii: prof. Dr. Ovidiu Toderici – formator, director Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad, Carmen Crișan – manager Departamentul de Formare Profesională din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Arad, prof. Dr. Adina Avacovici – coordonator proiecte europene, formator, director adjunct Liceul Tehnologic ,,Francisc Neuman” Arad, prof. Iulia Ghinga – director Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad.
Alți participanți: cadre didactice și elevi de la cele două instituții de învățământ arădene – principalii beneficiari ai programului Erasmus+.
Discuțiile au vizat teme precum: istoria Liceului Tehnologic ,,Francisc Neuman” Arad, proiectele europene derulate, titlul de „Școală-ambasador a Parlamentului European” deținut de școala gazdă, titlul de „Școală europeană” deținut de Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad, mobilitățile Erasmus+, necesitatea dezvoltării învățământului tehnic - dual și profesional, orientarea profesională a elevilor din ciclul gimnazial, activități educative extracurriculare și extrașcolare organizate în școli, munca în echipă, pregătirile pentru organizarea şi derularea mobilităților, formarea profesională prin şcoală/cursuri de calificare, nevoile elevilor de azi, examenul de bacalaureat, școlile speciale şi profesorii consilieri/psihologi, formarea/dezvoltarea competențelor cadrelor didactice, comunicarea colaborativă online, problemele actuale ale celor două școli, provocările viitorului și rezultatele proiectelor Erasmus+. O multitudine de teme, care prin abordările din cadrul emisiunii, au găsit răspunsuri venite de la cei implicaţi zi de zi în viaţa şcolii.
Elevii au povestit despre ceea ce au învățat în stagiile de pregătire practică din Spania și Cipru, schimbările apărute în viețile lor după întoarcerea în țară, dreptul la muncă într-o țară străină şi adaptarea, statutul de elev într-un liceu tehnologic, concepțiile altor elevi despre școala profesională, participarea la concursuri școlare şi workshopuri, bucuria de a descoperi cultura altei țări, împlinirea personală și planurile de viitor.
Pe această cale dorim să mulțumim echipei emisiunii „Tânăr în Europa”, pentru oportunitatea de a ne prezenta realizările obhţinute pe parcursul mai multor ani prin deschiderea şcolilor noastre spre oportunităţi şi provocări europene.
prof. Dr. Adina Avacovici
prof. Cosmin Julan