Echipament special pentru meciul cu Satu Mare. "Putem obţine un rezultat care să ne mulţumească"
Puţin, foarte puţin, a lipsit Aradului să dea lovitura la Târgovişte. Mici detaii, dar care au făcut diferenţa într-un final de meci dominat de CSM. Altfel, până prin minutul 30 jocul era deschis, chiar dacă radul era fără conducătorul de joc, Hadzovic. Lăsăm în urmă eşecul care doare, pentru că luni, de la ora 18, în Polivalentă Univ Goldiş ICIM Arad se reîntîlneşte cu fostul antrenor, Jose Araujo, care acum este la Satu Mare. În 4 amicale prestagionale Aradul şi Satu Mare şi-au împărţit victoriile.
"La Târgovişte a fost un meci din care puteam scoate mai mult. Nu am beneficiat de aportul unei jucătoare importante, lipsa lui Hadzovic resimţindu-se. La fiecare meci noi depindem de fiecare jucătoare din primele 5, indiferent dacă e în formă sau are probleme medicale. Cu Satu Mare sunt aceleaşi probleme, nu avem lotul complet, Hadzovic suferind o accidentare mai serioasă decât ne-am aşteptat. Cu toate acestea am încredere că putem obţine un rezultat care să ne mulţumească. Aşteptăm publicul să ne susţină, foecare meci este o finală pentru noi. Fetele au nevoie de sprijinul fanilor", spune preşedintele Marcel Urban, care anunţă că fetele Aradului vor evolua luni într-un echipament special.