Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Dragnea îl avertizează pe Cioloş de la Bruxelles. Ce va face PSD dacă Guvernul decide ca primarii să fie aleşi în două tururi

Cu Dacian Cioloş gata să se întâlnească cu partidele pentru a discuta despre modificarea legii astfel încât primarii să fie aleşi din două tururi, de la Bruxelles, Liviu Dragnea îi transmite premierului că PSD ia în calcul boicotarea alegerilor în caz că legea electorală se modifică înainte cu cinci luni îniante de alegeri.

Dragnea îl avertizează pe Cioloş de la Bruxelles. Ce va face PSD dacă Guvernul decide ca primarii să fie aleşi în două tururi
Comentează 0

De la Bruxelles, unde se află de două zile, şeful PSD, Liviu Dragnea îi transmite premierului Dacian Cioloş că social-democraţii iau în calcul boicotarea alegerilor, dacă va modifica legea electorală astfel încât primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin. 

Mesajul a fost tranmis printr-un comunicat de presă al PSD, la finalul întâlnirii pe care Dragnea a avut-o cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.

„În cadrul discuţiei, liderul social-democraţilor români a făcut o prezentare sintetică a situaţiei politice din România, subliniind faptul că, în perspectiva alegerilor care vor avea loc în acest an, PSD a pornit un program ambiţios de modernizare a partidului şi de deschidere către cetăţeni. În acest context, preşedintele Dragnea a menţionat şi faptul că adversarii politici ai PSD fac presiuni mari asupra Guvernului pentru ca legislaţia electorală să fie modificată prin Ordonanţă de Urgenţă, ceea ce este inacceptabil din partea Partidului Social Democrat, care ia în calcul inclusiv boicotarea alegerilor locale”, se arată în comunicat.

Anunţul vine în contextul în care premierul Dacian Cioloş se va întâlni cu liderii partidelor politice în perioada imediat următoare, probabil luni sau marţi, pentru a discuta pe tema alegerii primarilor.

Discuţiile vor avea loc în condiţiile în care PNL i-a cerut premierului să emită OUG pentru a reveni la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Deşi, iniţial, premierul a spus că nu crede că este "democratic" să modifici prin OUG o lege politică, adoptată de Parlament, duminică, Dacian Cioloş a precizat că ia în calcul toate variantele, inclusiv asumarea răspunderii.

În afară de PNL, doar Mişcarea Populară s-a pronunţat clar pentru alegerea primarilor în două tururi. 

Deşi iniţial ALDE s-a declarat de aceeaşi parte a baricadei, poziţiile publice ale lui Călin Popescu Tăriceanu din ultimele zile au fost mai rezervate. PSD şi UDMR s-au pronunţat categoric pentru alegerea primarilor într-un singur tur. UNPR, care îşi doreşte o candidatură pe listele PSD, nu are deocamdată o poziţie oficială.

Senatorul UDMR Marko Bela a declarat miercuri că legea actuală nu ar trebui schimbată şi că nu consideră oportun să se revină la scrutinul în două tururi. Acesta arată că este deja foarte târziu pentru ca legislaţia electorală să fie modificată şi se declară "în mod categoric" pentru varianta alegerilor într-un singur tur.

Sursa gandul.info

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite