Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Doi „căutători prin gunoaie” prinşi şi amendaţi de Poliţia Locală

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii publice și protecției mediului au aplicat, săptămâna aceasta, două amenzi, în cuantum total de 400 lei, pentru nerespectarea prevederilor HCLM nr. 297/2015 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare din municipiul Arad.

Doi „căutători prin gunoaie” prinşi şi amendaţi de Poliţia Locală
Comentează 0

„Astfel, polițiștii locali din cadrul Dispeceratului DGPL Arad au surprins pe camerele de supraveghere,  o persoană care a intrat prin trapa de introducere a gunoaielor la containerele de gunoi selectiv din cartierul Alfa, procedând la scoaterea pungilor cu gunoi menajer, respectiv a altor obiecte nefolositoare aruncate de locuitorii din zonă, împrăștiindu-le pe domeniul public. Agenții constatatori s-au deplasat imediat la fața locului unde au aplicat amendă persoanei respective, identificate 15 minute mai târziu în zona altui container situat pe strada Clujului, având asupra sa un cărucior în care depozita deșeurile adunate. Similar s-a procedat în altă situație depistată în cadrul Serviciului Dispecerat, Tehnic și Analiză la containerele situate pe strada Luceafărului.

În acest sens, cei 2 bărbați prinși în timpul săvârșirii faptelor, respectiv V.J., în vârstă de 34 de ani și T.D., de 31 de ani, ambii cu domiciliul în județul Satu Mare au fost sancționați contravențional, pentru nemenținerea curățeniei în locuri publice.

Direcția Generală Poliția Locală Arad atrage atenția cetățenilor municipiului că fapta utilizatorilor de a nu respecta obligațiile reglementate de HCLM nr. 297/2015 este sancționată cu amendă cuprinsă între 30-1.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv între 500-2.500 lei pentru persoanele juridice.

Conform actului normativ menționat, utilizatorii au obligația de a păstra curățenia pe arterele de circulație, în piețe, târguri și oboare, în parcuri, locuri de joacă pentru copii și în alte locuri publice.

Reiterăm că desfășurarea activității de monitorizare a gestionării deșeurilor de către utilizatori va continua în perioada următoare, acționându-se cu mai multe echipaje ale Direcției Generale Poliția Locală Arad, în special în cartierele Alfa și Confecții, unde au fost amplasate recent noi platforme de colectare selectivă”, transmit reprezentanţii Poliţiei Locale.

Sursa foto: Poliţia Locală

 

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite