„Discuția secretă” începe de la ora 18, în grădina de vară a cinematografului Arta
În grădina de vară a cinematografului Arta, are loc, are loc astăzi, începând cu ora 18, deschiderea oficială a celei de a șasea ediții a Festivalului „Discuția secretă”. Iubitorii de literatură și cinema sunt așteptați pe strada Vasile Alecsandri, la numărul 2, unde, în onoarea invitaților festivalului, organizatorii oferă o mică recepție.
Acestui moment inaugural îi urmează, de la ora 19.00, primul eveniment cultural al festivalului, proiecția filmului „Arest”, semnat de regizorul Andrei Cohn, în sala mare a cinematografului Arta.
„Arest” este cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, cunoscut deja publicului pentru „Acasă la tata”, lansat în 2015, și relatează întâmplările prin care trece arhitectul Dinu Neagu în august 1983 când, aflându-se împreună cu soția și cei doi copii pe o plajă de nudiști din apropierea unei zone industriale, este luat de către doi securiști la București pentru o declarație despre care nu i se oferă prea multe detalii.
Filmul continuă în arestul miliției, unde Neagu este închis în aceeași cameră cu Vali, deținut de drept comun, folosit ca torționar de către securitate în schimbul unor favoruri. Lucrurile capătă o întorsătură din ce în ce mai absurdă de la o zi la alta.
Seara continuă la Cafeneaua literară Joy's cu lecturi publice în două reprize (ale scriitorilor Bogdan Coșa, Mina Decu, Jesica Baciu, Irina Bruma, Veronica Ștefăneț și Marin Mălaicu-Hondrari), intercalate de proiecția scurt-metrajelor semnate de Dorian Boguță („Kazimir” și „Duminică”).
Cu scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari arădenii se pot întâlni și joi, 6 iunie, la cinema Arta, unde, în calitate de co-scenarist, va prezenta publicului cel mai recent film al lui Tudor Giurgiu, „Parking”.
Festivalul de literatură Discuția secretă este un eveniment finanțat de Consiliul Local al Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură, și organizat în parteneriat cu GMMC. Parteneri ai evenimentului sunt DLITE, blogul de literatură al Institutului Goethe din București, și Grup West. Partener media: Radio România Cultural.
Cătălin Lazurca
GMMC