Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Descinderi DNA în Arad și alte județe, într-un dosar cu prejudiciu de 40 milioane de lei

Percheziții DNA au loc miercuri la Casa de comerț Unirea, companie înființată de Liviu Dragnea și fostul ministru al Agriculturii Petre Daea. Procurorii vizează un prejudiciu de peste 40 de milioane de lei.

Descinderi DNA în Arad și alte județe, într-un dosar cu prejudiciu de 40 milioane de lei
Comentează 1

În luna ianuarie, corpul de control din cadrul Direcției Generale Control, Antifraudă și Inspecții (DGCAI) a făcut verificări la Casa Unirea. Controlul a fost realizat în perioada 13 decembrie 2023 – 31 ianuarie 2024. Procurorii efectuează miercuri dimineață 60 de percheziții în 6 județe și municipiul București și vizează mai multe presupuse fapte, între care și abuzul în serviciu. Județele în care au loc perchezițiile sunt Timiș, Bihor, Cluj, Arad, Ialomița, Ilfov.

În urma verificărilor corpului de control oamenii legii ar fi constatat o serie de deficiențe și nereguli în activitatea managementului societății, astfel încât
din suma totală de mărfuri facturate de Casa Unirea în 2023, de aproape 80 de milioane de lei, societatea a încasat doar 26.600.000 lei (până în 10 ianuarie 2024).

 

Sursa: G4Media


Scrie un comentariu

trimite