Derby în Podgorie, numai bun pentru pansat răni
Mâine este programat derby-ul arădean al ligii secunde de fotbal.
La Pâncota se înfruntă 2 echipe deazmăgite în această săptămână. Pe de o parte Şoimii, care şi-a văzut năruite visele de play-off la Rm. Vâlcea, după ce a încasat un gol decisiv în prelungiri. De cealaltă parte UTA, care a suferit la Târgovitşe cel mai dur eşec din acest sezon. Dar asta nu înseamnă că disputa din Podgorie nu promite măcar pentru orgolii.
"Trebuie să ne revenim cât mai rapid posibil, analizăm tot ce s-a întâmplat la Târgoviște la următorul antrenament, acum sunt foarte supărat. Lucrurile sper să intre în altă linie, urmează un joc de orgolii la Pîncota, vrem punctele, dar nu vrem să arătăm saturați sau plictisiți. Nu dau în nimeni, îmi apăr jucătorii, am realizat multe împreună, dar trebuie să dăm continuitate și să avem atitudinea potrivită”, a spus antrenorul UTA-ei, Roli Nagy.
"O dată cu eşecul de la Rm. Vâlcea am compromis în mare măsură și jocul cu UTA. Ne vom prezenta în 14 oameni la această partidă, căci pe lângă suspendați, îi mai avem și pe Leucuța și Pascariu accidentați”, a spus antrenorul Pâncotei, Ionuţ Popa.